Toate definitiile

CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. Faptul de a (se) căpătui; p. ext. îmbogățire, parvenire; căpătuire; (concr.) rost, stare, avere. [Pr.: -tu-ia-] – Căpătui + suf. -eală.

CĂPĂTUIÁLĂ s. v. îmbogăţire.

CĂPĂTUIÁLĂ s. v. căsătorie.

CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. (Azi peior.) Faptul de a (se) căpătui; îmbogățire, parvenire; (concr.) rost, stare, avere.

căpătuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a se căpătui. Procopseală. Guvern de căpătuĭală, guvern care caută să-șĭ îmbogățească partizaniĭ orĭ-cum.

căpătuiálă s. f., g.-d. art. căpătuiélii; pl. căpătuiéli