Toate definitiile
CĂSĂTORÍE, căsătorii, s. f. Uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii. ♦ Trai comun între soți, viață conjugală; căsnicie. – Căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător) + suf. -ie.
CĂSĂTORÍE s. 1. (pop. şi fam.) căpătuială, căpă-tuire. (~ cuiva la ofiţerul stării civile.) 2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.) 3. partidă. (A făcut o ~ bună.) 4. unire, (pop.) însoţire, luare. (După ~ lor ...) 5. v. cununie. 6. v. în-surătoare. 7. v. măritiş. 8. v. căsnicie.
Căsătorie ≠ despărţire, divorţ, divorţat
CĂSĂTORÍE, căsătorii, s. f. Convenție încheiată (printr-un act de stare civilă) între un bărbat și o femeie care se hotărăsc să trăiască împreună și să întemeieze o familie. ♦ Trai comun între soți, viață conjugală. – Din căsător (înv.) + suf. -ie.
căsătoríe f. (d. căsător). Unirea legitimă a bărbatuluĭ și a femeiĭ. Celebrarea nunțiĭ: a asista la o căsătorie. Unu din cele șapte sacramente. Ĭaŭ în căsătorie, mă însor orĭ mă mărit cu. Daŭ în căsătorie, daŭ de nevastă.
căsătoríe s. f., art. căsătoría, g.-d. art. căsătoríei; pl. căsătoríi, art. căsătoríile