Toate definitiile

CĂTÚȘNICĂ s. f. (Reg.) Plantă erbacee meliferă, cu miros aromatic, cu flori albe sau roșietice, cu proprietăți tonice, excitante (Nepeta cataria). – Cătușă + suf. -nică.

CĂTÚŞNICĂ s. v. melisă, roiniţă.

CĂTÚŞNICĂ s. (BOT.; Nepeta cataria) (reg.) iarba-mî-ţei, iarba-vântului, iarbă-flocoasă, minta-mâţei.

CĂTÚȘNICĂ s. f. (Reg.) Plantă erbacee cu miros aromatic, cu flori albe sau roșietice; are proprietăți tonice excitante (Nepeta cataria). – Din cătușă + suf. -nică.

cătúșnică f., pl. ĭ (d. cătușă). O plantă erbacee labiată cu miros aromatic (népeta cataria). E tonică, excitantă și stomahică. Pisicile o miroase cu plăcere, o mănîncă și se tăvălesc pe ĭa [!]. – În Vs. = „melisă”. V. pelungoasă.

cătúșnică (reg.) s. f., g.-d. art. cătúșnicii; pl. cătúșnici