Toate definitiile

CĂȚÚIE, cățui, s. f. Vas de metal sau de pământ în care se ard mirodenii. [Var.: (reg.) cățíe s. f.] – Cf. ngr. katdzí „lopățică pentru jeratic”.

CĂŢÚIE s. v. afumătoare.

cățúie (cățúi), s. n. – Vas în care se ard mirodenii. – Var. mr. căție. Ngr. ϰατσί „făraș” (Cihac, II, 645; Bogrea, Dacor., IV, 798); cf. alb. katsi(jë), sl. kacija „foc”. La încercările lui Pușcariu de a explica acest cuvînt prin lat. (*cață din lat. cyatus ‹ gr. ϰυάθειον, Pușcariu 320, cf. it. cazzo, sp. cazo; lat. *quatium, Lat. ti, 40) a renunțat însuși autorul în DAR. Nu pare mai probabilă der. din lat. cattia (Iordan, BF, VI, 174).

CĂȚÚIE, cățui, s. f. Vas de metal sau de pământ în care se ard mirodenii. [Var.: (reg.) cățíe s. f.] – Ngr. katsí „lopățică pentru jeratic” + suf. -uie.

cățúĭe (est) și cățíe (vest) f. (dim. d. cață orĭ d. ngr. katsi, alb. katsi și katsie, d. it. cazza, cățuĭe, probabil var. din caccía. V. cață și castron și cp. cu REW. 2434). Lopățică de afumat, vas în care se pune jaratic și substanțe aromatice rășinoase (tămîĭe, smirnă). – În Ml. tot -uĭe. V. cădelniță, tămîĭerniță.

cățúie s. f., art. cățúia, g.-d. art. cățúii; pl. cățúi