Toate definitiile

CIUPERCĂ DE BRÁD s. v. pita-vacii.

CIUPÉRCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care se sprijină roțile vehiculelor, când rulează. – Din bg. čepurka, scr. pečurka.

CIUPÉRCĂ s. (BOT.) 1. fungi (pl.), (pop.) burete. 2. ciupercă de pivniţă (Merulius lacrymans) = burete-de-casă.

CIUPERCĂ DOMNEÁSCĂ s. v. pitarcă.

CIUPERCĂ PUTUROÁSĂ s. v. băloşel.

CIUPERCĂ DE PE COÁSTĂ s. v. pitarcă.

ciupércă (ciupérci), s. f. – 1. Plantă inferioară, lipsită de clorofilă, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. – 2. (Arg.) Pălărie. – Mr. peciurcă, megl. cinciupercă. Bg., sb. pečurka, cu aceeași metateză ca în bg. čepurka, mag. csepérke (Cihac, II, 492; Philippide, Principii, 140; Conev 43; Iordan, Dift., 95).

cĭupércă f., pl. ĭ (ung. cseperke, csiperke, csöp;orke și csuporka, ceh. pečarka, pečirka, sîrb. bg. péčurka și čépurka, d. vsl. pešti-pekon, a coace. V. pitarcă). O plantă criptogamă de forma uneĭ umbrele (agáricus). Fig. Iron. Pălărie moale. Revistă orĭ gazetă proastă. Pagubă (orĭ jaf) în cĭupercĭ, pagubă de lucrurĭ fără valoare. A răsări ca cĭupercile după ploaĭe, se zice despre revistele și ziarele proaste care apar și dispar răpede [!]. – În Btș. Dor. Bucov. cĭuparcă, pl. -ărcĭ, în Dolj cĭupearcă, pl. -ercĭ. Îs multe felurĭ de cĭupercĭ (burețĭ, ghebe, hribĭ, opinticĭ, rîșcovĭ, zbîtcĭogĭ ș. a.), unele bune de mîncat, altele veninoase. În caz de otrăvire, pînă la venirea mediculuĭ, trebuĭe să ĭeĭ un vomitiv, nu purgativ, și să te fereștĭ de a bea oțet, eter saŭ apă sărată, care răspîndesc otrava în trup.

ciupércă s. f., g.-d. art. ciupércii; pl. ciupérci