Toate definitiile

C s. m. invar. A cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală surdă (2) în grupurile ce, ci, oclusivă palatală (2) surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). [Pr.: ce].

CA¹ adv., interj. A. Adv. I. (Se compară două sau mai multe lucruri, ființe, situații) 1. La fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e). O carte ca cea din raft. ◊ Expr. Ieri ca (și) astăzi = totdeauna. Ca (și) cum = parcă. ♦ Cât. Înalt ca bradul. 2. Aproape, cam, aproximativ. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) = în curând. Ca ieri(-alaltăieri) = de puțin timp. 3. Decât. E mult mai frumos ca acesta. II. 1. (Se compară o noțiune cu ea însăși) În felul..., cum e obiceiul, cum se știe. Tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc. ◊ Expr. Toate ca toate, dar... = toate le înțeleg, dar... ♦ Treacă-meargă, fie. Ziua, ca ziua, trece vremea mai repede. 2. În calitate de..., fiind... El înainte, ca ghid, iar noi după el, ca vizitatori. ♦ În loc de..., drept... Se poate socoti ca răsplată. ◊ Expr. (Fam.) Ca ce? = pentru ce? cu ce scop? 3. Cu privire la..., în ce privește... Ca formă, lucrarea este bine prezentată. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, așa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: râși, urși, vulpi. B. Interj. (Reg.) Ia! Ei! Ca dă-te mai încoace și mai spune o dată. – Lat. quam.

CA² conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”) Introduce subordonate cu predicatul la conjunctiv. – Lat. qu[i]a.

CABÁLĂ, (2) cabale, s. f. 1. Interpretare ebraică ezoterică și simbolică a Vechiului testament; doctrină bazată pe această interpretare. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale.

CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Denumire științifică generică dată cailor. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus.

CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist.

CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ◊ Obscur. – Din fr. cabalistique.

CABÁNĂ, cabane, s. f. Casă (la munte) construită, de obicei, din lemn, care servește pentru adăpostirea turiștilor și a vânătorilor. – Din fr. cabane.

CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată cu paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier.

CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Din bg., scr. kabanica.

CABANÓS, cabanoși, s. m. Cârnăcior subțire, uscat, preparat din carne de vită și de porc. [Acc. și: cabános – Var.: gabanós s. n.] – Din pol. kabános.

CABARÉT, cabarete, s. n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de varietăți etc.; bar³ (2). – Din fr. cabaret.

CABÁZ, cabazi, s. m. (Înv și reg.) Om poznaș, glumeț. – Din tc. [hok]kabaz.

CABÁZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlik.

CABERNÉT subst. Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare neagră-albăstruie, cultivat pentru producerea vinurilor roșii de calitate superioară. ♦ Vin produs din acest soi. – Din fr. cabernet.

CABESTÁN, cabestane, s. n. Troliu cu ax vertical pe care se înfășoară cablul de tracțiune, folosit la deplasarea sarcinilor și a vehiculelor pe distanțe relativ scurte. – Din fr. cabestan.

CABÍNĂ, cabine, s. f. Încăpere mică, amenajată într-o clădire sau într-un vehicul, pe plajă etc., având diverse destinații. Cabină telefonică. Cabină de proiecție. – Din fr. cabine.

CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesiuni. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = birou pentru cercetarea și trierea probelor de acuzare condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri; guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet.

CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier.

CABLÁ, cablez. vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea mănunchiurilor între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unui bloc, unei case etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler.

CABLÁJ s. n. 1. Mod de răsucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor și a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalații sau ale unui aparat de telecomunicații. ◊ (Electron.) Cablaj imprimat = cablaj prefabricat în care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage.

CABLÁRE, cablări, s. f. Acțiunea de a cabla și rezultatul ei. – V. cabla.

CABLÁT, -Ă, cablați, -te, adj. (Despre blocuri, case etc.) Care este conectat la o rețea electrică, telefonică etc. – V. cabla.

CABLIÉR, cabliere, s. n. Navă care transportă și instalează cablurile submarine. [Pr.: -li-er] – Din fr. câblier.

CABLOGRÁMĂ, cablograme, s. f. Comunicare transmisă prin cablu submarin. – Din fr. câblogramme.

CABLÓR, cablori, s. m. Muncitor care cablează – Din fr. câbleur.

CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Funie groasă obținută prin răsucirea unor (grupuri de) fire vegetale sau metalice, folosită la utilajul de transport sau de ridicat. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). 3. Unitate de măsură pentru distanțe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m; ancablură. – Din fr. câble.

CABOTÁJ, cabotaje, s. n. Navigație comercială de-a lungul coastei; transport naval de mărfuri între porturi apropiate. – Din fr. cabotage.

CABOTIÉR, cabotiere, s. n. Navă de tonaj mic sau mijlociu, care navighează între porturile de pe coastă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cabotier.

CABOTÍN, -Ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. (în trecut, în Franța) Actor (sau actriță) ambulant(ă). 2. Actor (sau actriță) mediocru(ă) care urmărește obținerea de efecte teatrale cu mijloace facile, de prost gust; p. ext. persoană care urmărește să obțină succese ușoare prin mijloace ieftine. – Din fr. cabotin.