Toate definitiile
LADÍN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei părți din Elveția și din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.
LADY s. f. Titlu dat în Anglia soției unui lord sau a unui cavaler; p. ext. doamnă nobilă din Anglia. ♦ Epitet dat unei femei distinse, manierate. [Pr.: lédi] – Cuv. engl.
LAF, lafuri, s. n. (Rar; de obicei la pl.) Palavră. ◊ Loc. vb. A ședea, (cu cineva) la lafuri= a pălăvrăgi (cu cineva), a sta (cu cineva) la taifas. ◊ Expr. A tăia frunză verde și lafuri = a spune minciuni. – Din tc. lâf.
LÁGĂR, lagăre, s. n. I. 1. Loc de staționare a trupelor în corturi sau în barăci; tabără, campament. 2. Loc în care sunt ținuți închiși și sub supraveghere prizonierii de război sau, în regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului. 3. (În trecut) Totalitatea statelor și a persoanelor care luptau pentru aceeași idee social-politică. II. Organ de mașină pe care se sprijină și se ghidează o axă, o osie, un arbore. – Din germ. Lager.
LAGUNÁR, -Ă, lagunari, -e, adj. Care aparține lagunelor, privitor la lagune, format din lagune. – Din fr. lagunaire.
LAGÚNĂ, lagune, s. f. Porțiune din bazinul unei mări sau al unui ocean separată aproape complet de rest printr-o fâșie îngustă de pământ. – Din it. laguna.
LAI, LÁIE, lăi, adj. (Pop.) Negru sau negru amestecat cu alb. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; așa și pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; alege! Nici laie, nici bălaie = nici așa, nici așa. – Cf. alb. laja.
LÁIBĂR, laibăre, s. n. 1. Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci; lăibărac. 2. Manta lungă și largă pe care o purtau odinioară boierii. – Din săs. leibel.
LAIBĂRÁȘ s. n. v. lăibăraș.
LAICÍSM s. n. Atitudine, manifestare laică; caracter laic. [Pr.: la-i-] – Din fr. laïcisme.
LÁIȚĂ s. f. v. laviță.
LALEÁ, lalele, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu bulb alungit, ascuțit la vârf, cu frunze lanceolate, groase și late, cu tulpina înaltă, care face o singură floare mare, de diverse culori; tulipă (Tulipa gesneriana) – Din tc. lâle.
LÁMA1 s. m. invar. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la calmuci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
LAMÁ2, lamez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra suprafața frontală, circulară a unei găuri cu ajutorul unei lame speciale, când strunjirea este dificilă. – Din fr. lamer.
LAMAÍSM s. m. Variantă a budismului nordic, răspândită în special în Tibet și în Mongolia. – Din fr. lamaïsme.
LAMAÍST, -Ă, lamaiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al lamaismului. 2. Adj. Care aparține lamaismului, privitor la lamaism. – Din fr. lamaïste.
LAMANTÍN, lamantini, s. m. Gen de mamifere cetacee asemănătoare cu foca, care trăiesc în regiunile tropicale din America și din Africa, vânate pentru carnea, grăsimea și pielea lor (Manatus); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lamantin.
LAMARCKÍSM s. n. Teorie biologică după care evoluția viețuitoarelor se explică prin influența variațiilor de mediu asupra comportamentului și morfologiei lor și care consideră că însușirile astfel dobândite se transmit ereditar. [Pr.: -chism] – Din fr. lamarckisme.
LAMARCKÍST, -Ă, lamarckiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al lamarckismului. [Pr.: -chist] – Din fr. lamarckiste.
LAMÁRE, lamări, s. f. Acțiunea de a lama și rezultatul ei. – V. lama2.
LAMARTINIÁN, -Ă, lamartinieni, -e, adj. De Lamartine, al lui Lamartine; în maniera lui Lamartine; lamartinist (2). [Pr.: -ni-an] – Din fr. lamartinien.
LAMARTINÍST, -Ă, lamartiniști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Lamartine. 2. Adj. Lamartinian. – Lamartine (n. pr.) + suf. -ist.
LAMASERÍE, lamaserii, s. f. Mănăstire pentru lama1 (în Tibet). – Din fr. lamaserie.
LÁMĂ1, lame, s. f. 1. Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuințări (în aparatura tehnică). ♦ Spec. Mică placă dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi lungi, care se montează la un aparat de ras. 2. Partea metalică și tăioasă a unui instrument. 3. Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. – Din fr. lame.
LÁMĂ2, lame, s. f. Gen de mamifere rumegătoare asemănătoare cu cămilele, dar mai mici și fără cocoașă, care trăiesc pe platourile înalte din America de Sud și care, domesticite, sunt folosite ca animale de povară (Lama); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lama.
LÁMBĂ, lambe, s. f. 1. Lanț care leagă crucea proțapului unui car cu capetele osiei; vătrai. 2. Parte proeminentă a unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura corespunzătoare a altei piese pentru a asigura o îmbinare perfectă; feder. 3. Vergea lată de lemn care se introduce (cu fiecare jumătate din lățimea ei) în ulucele a două scânduri pentru a le îmbina. – Din tc. lâmba.
LAMBÉRT, lamberți, s. m. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură a luminanței. [Abr.: L] – Din fr. lambert, germ. Lambert.
LAMBLIÁZĂ s. f. Boală parazitară determinată de prezența în organism a lambliei. [Pr.: -bli-a-] – Din fr. lambliase.
LÁMBLIE, lamblii, s. f. Animal protozoar care trăiește parazit în intestinul subțire și în căile biliare la om și la unele animale, unde ajunge prin intermediul apei, al fructelor și al zarzavaturilor nespălate (Lamblia intestinalis). – Din fr. lamblia.
LAMBRECHÍN, lambrechine, s. n., lambrechini, s. m. 1. S. n. Draperie așezată în partea superioară a unei deschideri (ușă, fereastră etc.). 2. S. n. Element decorativ de construcție al cornișelor, al balustradelor etc. 3. S. m. Ornament în formă de panglică pe care este scrisă o deviză, care împodobește un scut sau o stemă. – Din fr. lambrequin.