Toate definitiile

L s. m. invar. A cincisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă lichidă (3) laterală (2) dentală). [Pr.: le].

LÁBĂ, labe, s. f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede și la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ◊ Compuse: laba-mâței = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care crește prin pădurile umbroase și umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă și cărnoasă; creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâștei = a) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Labă-de-pisică = încrețitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. și depr.) Mână. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăța (pe cineva sau pe ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreția cuiva. – Din magh. láb.

LABFERMÉNT, labfermenți, s. m. (Biochim.) Cheag (1). – Din fr. labferment.

LABIODENTÁL, -Ă, labiodentali, -e, adj. (Despre sunete) Care se articulează prin atingerea buzei inferioare de dinții incisivi superiori. ◊ (Substantivat, f.) F și v sunt labiodentale. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. labiodentale.

LÁCRIMA-CHRISTI s. n. Vin muscat care provine din viile de la poalele Vezuviului. ♦ Varietate de viță de vie italiană care produce vinul cu același nume. [Pr.: -cristi] – Cuv. lat.

LÁCRIMĂ, lacrimi, s. f. 1. Secreție lichidă, incoloră, sărată, alcalină, produsă de glandele lacrimale, care umezește suprafața globilor oculari și care se poate scurge în afară, în urma unor tulburări în starea psihofizică a omului. ◊ Expr. Cu lacrimi de sânge = cu mare durere. ♦ Fig. Strop, picătură. 2. (La pl.) Plâns. Expr. În lacrimi = plângând (de durere). Până la lacrimi = până la cel mai înalt grad de înduioșare, de emoție etc. [Var.: (pop.) lácrămă s. f.] – Lat. lacrima.

LAMÉ, lameuri, s. n. Material textil din mătase, bumbac sau lână cu fire metalice. – Din fr. lamé.

LAMELIBRANHIÁT, -Ă, lamelibranhiați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre moluște) Cu branhiile în formă de lamele. 2. S. f. (La pl.) Clasă de moluște cu corpul turtit lateral, pe care-l acoperă o cochilie formată din două valve, și cu branhiile în formă de lamele. (Lamellibranchiata); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -hi-at] – Din lat. lamellibranchiata.

LAMÉNTO, lamentouri, s. n. Piesă muzicală populară sau cultă, preponderent vocală, cu caracter de tânguire. – Din it. lamento.

LANGÚSTĂ, languste, s. f. Animal crustaceu de mare, asemănător cu racul, dar lipsit de clești, cu antene foarte lungi și cu carapacea spinoasă, de culoare violacee, a cărei carne este foarte gustoasă (Palinurus vulgaris). – Din fr. langouste.

LARINGÁL, -Ă, laringali, -e, adj. (Despre sunete) Care se articulează în regiunea laringelui. – Din fr. laryngal.

LÁSTEX, lastexuri, s. n. Fir de cauciuc, de obicei îmbrăcat în fibre textile, care se folosește în industria confecțiilor; p. ext. țesătură, obiect de îmbrăcăminte care cuprinde asemenea fire. ♦ Portjartier elastic. – Din fr., it. lastex.

LATERÍT, lateríte, s. n. Depozit bogat în hidroxizi de aluminiu și de fier, format prin alterarea unor roci din zona tropicală umedă. – Din fr. latérite.

LÁTEX, latexuri, s. n. Suc lăptos secretat de anumite plante. – Din fr., lat. latex.

LAUDÁNUM s. n. Substanță narcotică extrasă din opiu, folosită ca medicament. [Pr.: la-u-] – Din fr., lat. laudanum.

LÁUR, lauri, s. m. 1. Dafin. (La pl.) Frunzele dafinului (cu care se încununau odinioară eroii, poeții, oratorii); fig. glorie, victorie. ◊ Expr. A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru. A se culca pe lauri = a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe. 2. Arbust cu frunze persistente și lucioase, cu flori mici și cu fructe roșii (Ilex aquifolium). 3. Plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă; ciumăfaie (Datura stramonium). ◊ Expr. (Fam. în fraze interogative sau exclamative) Am mâncat laur(i) sau doar n-am mâncat laur(i) = doar nu-s nebun. – Lat. laurus.

LAUREÁT, -Ă, laureați, -te, s. m. și f. Persoană, colectiv etc. care a obținut un premiu pentru merite remarcabile în domeniul științei, al literaturii, al artei etc. ◊ (Adjectival) Colectiv laureat. [Pr.: la-u-re-at] – Din fr. lauréat, lat. laureatus.

LAVÉTĂ, lavete, s. f. (Franțuzism) Cârpă de spălat (motoarele, vasele de bucătărie etc.). – Din fr. lavette.

LAVÍU, laviuri, s. n. Mod de a colora monocrom un desen prin tente cu tuș diluat sau cu o culoare de apă; (concr.) desen executat în acest mod. – Din fr. lavis.

LÁVRĂ, lavre, s. f. Mănăstire mare în unele țări ortodoxe, unde călugării locuiesc în chilii construite la distanță unele de altele, în felul caselor unui sat. – Din sl. lavra.

LAXÍSM s. n. sistem, atitudine teologică, filozofică, politică tolerantă. – Din fr. laxisme.

LAXÍST, -Ă, laxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al laxismului. – Din fr. laxiste.

LAXITÁTE s. f. (Med.) Mobilitate crescută a unei articulații. – Din fr. laxité.

LĂCRĂMÁ¹ vb. I. v. lăcrima.

LĂCRĂMÁ² vb. I. v. reclama.

LĂCRĂMÁRE s. f. v. lăcrimare.

LĂCRĂMÁȚIE s. f. v. reclamație.

LĂCRĂMIOÁRĂ s. f. v. lăcrimioară.

LĂCRIMIOÁRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv a lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar. mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioáră s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară.

LĂCRIMÍȚĂ, lăcrimițe, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -iță.