Toate definitiile
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc. [Pr.: le-al] – Din it. leale.
LEGÁL, -Ă, legali, -e, adj. Care există sau se face în temeiul unei legi, care este prevăzut de o lege, este conform cu legea. – Din fr. légal, lat. legalis.
LEGALITÁTE, legalități, s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu potrivit căruia toate organizațiile de stat sau obștești și cetățenii sunt obligați să respecte, în activitatea lor, legea. ◊ Expr. A intra în legalitate = a se conforma legilor în vigoare. A fi în legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea și cu respectarea legilor în vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe bază de legi; ansamblul legilor unei țări. – Din fr. légalité.
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser.
LEGÁT2, legate, s. n. Dispoziție testamentară prin care se lasă cuiva o moștenire, un bun etc. ♦ (Concr.) Bun lăsat cuiva prin dispoziție testamentară. – Din lat. legatum.
LEGÁT3, legați, s. m. 1. Trimis al senatului, al împăratului etc. într-o provincie a Imperiului roman. 2. Reprezentant diplomatic al unui papă. – Din fr. légat, lat. legatus.
LEGĂNÁ, leágăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau cu brațele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).
LEGĂNÁRE, legănări, s. f. Acțiunea de a (se) legăna și rezultatul ei; clătinare, balansare, legănătură. – V. legăna.
LÉGE, legi, s. f. I. Categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. II. 1. Normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate, constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Din lat. lex, legis.
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. A face legi. – Din legislație (derivat regresiv).
LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost').
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.
LEGITIMÁȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal eliberat de o autoritate și cu care cineva își dovedește identitatea. – Din fr. légitimation.
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f.pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux.
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati.
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os.
LÉNE s. f. Faptul de a se complăcea în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lĕnĩ.
LÉNTĂ, lente, s. f. Panglică lată de mătase pe care o poartă regii, demnitarii, cei decorați etc. la solemnități. – Din rus. lenta.
LENTÍLĂ, lentile, s. f. 1. Piesă optică transparentă, de obicei mărginită de două suprafețe curbate (sau de una sferică și de una plană), care dă imaginea reală sau virtuală a unui obiect. ◊ Lentilă de contact = lentilă fină aplicată direct pe globul ocular în dreptul irisului, pentru corectarea vederii. 2. Inel metalic care asigură legătura între două țevi de metal sau între o țeavă și un perete de metal. 3. (În siderurgie) Lupă. 4. (În sintagma) Lentilă electronică = dispozitiv care produce un câmp electric sau magnetic de o anumită configurație și simetric, astfel încât să poată modifica traiectoriile electronilor. – Din fr. lentille.
LEOÁICĂ, leoaice, s. f. Femeia leului1. [Pr.: le-oai-] – Leu + suf. -oaică.
LEONÍN2, -Ă, leonini, -e, adj. (În sintagma) Versuri leonine = versuri ale căror emistihuri rimează. Rimă leonină = rimă în care două sau trei silabe sunt asemănătoare. [Pr.: -le-o-] – Din fr. léonin.
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. (Livr.) Care aparține leului1, privitor la leu; ca al leului. ♦ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin.
LÉSĂ, lese, s. f. Curea cu care se leagă sau cu care sunt purtați câinii. – Din fr. laisse.
LEST, lesturi, s. n. Încărcătură formată din nisip, pietriș, plumb etc. care asigură stabilitatea navelor de apă sau aeriene; balast, savură. – Din fr. lest.
LEȚCÁIE s. f. v. lăscaie.
LEUȘTEÁN s. m. Plantă erbacee aromată, cu miros pătrunzător, din familia umbeliferelor, ale cărei frunze sunt întrebuințate drept condiment (Levisticum officinale). [Pr.: le-uș-] – Et. nec.
LEVITÁȚIE s. f. Capacitate a unor indivizi de a face să se ridice diverse corpuri fără să le atingă sau de a se ridica în spațiu fără sprijin material. [Var.: levitațiúne s. f.] – Din fr. lévitation.
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue.
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser.
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid al burgheziei liberale. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are idei largi, nepreconcepute. II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.