Toate definitiile
LEÁFĂ1, lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură” (influențat de leafă2).
LEÁFĂ2, lefuri, s. f. 1. Salariu. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. scr. (u)lefa, bg. lefe.
LED, leduri, s. n. (Electron.) Diodă (electro)luminescentă. – Din engl. led.
LEFEGÍU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din țările române în evul mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci.
LEFȘOÁRĂ s. f. v. lefușoară.
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”.
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. Care nu are nici un ban, care este fără lăscaie (în pungă). ◊ Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără nici un ban. – Din ngr. (e)léfteros „liber”.
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără nici un ban. – Din lefter.
LEFTERÍE, lefterii, s. f. (Fam.) Credit; încredere. ◊ Expr. A-și mânca (sau a-și pierde) lefteria = a-și pierde reputația de om cinstit față de cineva. – Din ngr. (e)leftería „libertate”.
LEFUȘOÁRĂ, lefușoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui leafă2. [Var.: lefșoáră s. f.] – Leafă2 + suf. -ușoară.
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune scoarțe; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, a unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (În superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășura sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare.
LEVIGÁ, levighez, vb. I., Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
LIBÁȚIE, libații, s. f. (În antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. Închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațiúne s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.
LICHÉN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare ale caror tal este compus dintr-o ciupercă și o algă aflate în simbioză, care cresc pe scoarța arborilor bătrâni, pe ziduri, pe stânci, etc.; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Boală de piele cu evoluție cronică, caracterizată prin apariția pe piele a unor proeminențe care provoacă mâncărime, prin îngroșarea și pigmentarea excesivă a pielii. – Din fr. lichen
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală.
LIMBÁJ s. n. (Inform.) Sistem de caractere și simboluri folosit în programare.
LIPÁN1, lipani, s. m. Pește asemănător cu păstrăvul, cu corpul argintiu și alungit, cu capul mic, care trăiește în zona inferioară a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. scr. lipan, lipen.
LIPÁN2, lipani, s. m. (Bot.) Brusture. – Din bg. lepjan.
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică matematică. 2. Adj. Referitor la logistică (1). – Din fr. logistique.
LONGEVITÁTE, (rar) longevități, s. f. Durată excepțională a vieții; viață lungă (a unui individ, a unui grup, a unei specii). – Din fr. longévité, lat. longaevitas, -atis.
LONGEVÍV, -Ă longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană)care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.
LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu. 2. Lucrător cu lopata. II. Pasăre migratoare din grupul picioroangelor (3), de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopată + suf. -ar.
LUCÉRNĂ, s. f. Plantă perenă din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din câte trei foliole și cu flori albastre-violacee, cultivată ca plantă furajeră (Medicago sativa). [Var.: (Reg.) luțărnă, luțérnă, s. f.] – Din germ. Luzerne.
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique.
LÚES, s. n. (Med.) Sifilis. – Din germ. Lues.
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare.
LUNECÁRE, lunecări, s. f. Acțiunea de a luneca. – V. luneca.
LUNÚLĂ, lunule, s. f. 1. Figură plană formată din două arce de cerc având aceleași extremități și a căror convexitate e situată de aceeași parte. 2. (Anat.) Zonă albă, în formă de semilună, care se află la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule.
LUNÚRĂ, lunuri, s. f. Alterație a lemnului care constă în prezența, în cuprinsul zonei de duramen, a unuia sau a mai multor inele anuale de culoarea și cu proprietățile alburnului. – Din fr. lunure.