Toate definitiile

TIRISTÓR, tiristoare, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor constituit din patru regiuni de conductibilități alternate, care poate fi comutat din starea blocată în stare de conducție și invers. – Din engl., fr. thyristor.

TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și substantivat, f.) = glandă cu secreție internă, situată în partea anterioară a gâtului, în fața traheii, ai cărei hormoni influențează creșterea, metabolismul etc. – Din fr. thyroide.

TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care ține de tiroidă, privitor la tiroidă; de natura tiroidei; tiroid. Influență tiroidiană. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien.

TIROIDÍSM s. m. (Med.) Denumire generică pentru bolile glandei tiroide. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. thyroïdisme.

TIROIDÍTĂ, tiroidite s. f. (Med.) Boală constând în inflamația tiroidei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. thyroïdite.

TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Tirolului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau la populația lui. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese.

TIROXÍNĂ, tiroxine, s. f. Hormon bogat în iod care se găsește în glanda tiroidă a vertebratelor. – Din fr. thyroxine.

TIROZÍNĂ, tirozine, s. f. Acid aflat în mai multe protide, a cărui oxidare duce la formarea pigmenților negri. – Din fr. thyrosine.

TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță de vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse.

TIS s. m. v. tisă.

TÍSĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucioase, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa.

TISULÁR, -Ă, tisulari, -e, adj. (Anat.) Care aparține țesuturilor, privitor la țesuturi. – Din fr. tissulaire.

TIȘLÁIFĂR, tișlaifăre, s. n. (Reg.) Milieu. – Din germ. Tischläufer.

TITÁN¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri. – Din fr. titane.

TAMÁN adv. (Pop.) 1. Tocmai, întocmai, chiar, exact. 2. În special, mai ales. 3. De-abia, într-un târziu, numai. – Din tc. tamam.

TAMÁR, tamare, s. n. Unealtă de care se servesc zidarii la căratul cărămizilor, formată dintr-o scândură cu un suport în partea de jos și care se poartă în spate, legată cu niște frânghii; targă (1). – Et. nec.

TAMARÍN, tamarini, s. m. Arbore exotic din familia leguminoaselor, cu frunze compuse, alungite, cu flori galbene-roșietice, din ale cărui fructe se prepară o băutură răcoritoare, iar scoarța este utilizată în medicină (Tamarindus indica). – Din fr. tamarin.

TAMARÍSCĂ s. f. Nume dat mai multor specii de arbuști ornamentali cu frunze mărunte și dese și cu flori albe sau roz (Tamariscus). ♦ Cătină. [Var.: tamaríx s. m.] – Din fr. tamaris, lat. tamarix, -icis.

TAMARÍX s. m. v. tamariscă.

TAMAZLẤC, tamazlâcuri, s. n. (Înv.) Totalitatea vitelor care aparțineau unui proprietar, unei gospodării; cireadă de vite. – Din tc. damizlık, bg. tamazlăk.

TESTÁ¹, testez, vb. I. Tranz. A da dispoziții prin testament cu privire la transmiterea unor bunuri materiale; a lăsa ceva prin testament. – Din fr. tester, lat. testari.

TESTÁ², testez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva unui test¹; a face un test¹. – Din fr. tester.

TESTÍCUL, testicule, s. n. Glandă genitală masculină, pereche, care produce spermatozoizii și hormonii masculini. – Din fr. testicule, lat. testiculus.

TESTATÓR, -OÁRE, testatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a făcut un testament, care a testat¹. – Din fr. testateur, lat. testator, -oris.

TESTÉR, testere, s. n. 1. Aparat care, introdus în gaura de sondă cu ajutorul garniturii de prăjini de foraj, permite recoltarea unor probe de fluid din straturi posibil saturate cu hidrocarburi, în vederea unor analize. 2. (P. gener.) Orice aparat, dispozitiv care servește testărilor. – Din fr., engl. tester.

TAUTOLOGÍE, tautologii, s. f. 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care constă în repetarea unor cuvinte cu același sens, dar cu funcțiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonație sau de formă și care, exprimând identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o acțiune. 3. (Log.) Judecată în care subiectul și predicatul sunt exact aceeași noțiune. 4. Expresie din logica simbolică, care, în limitele unui sistem formal, este adevărată în orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.

TELEGRÁMĂ, telegrame, s. f. Comunicare (scurtă) la distanță transmisă prin mijloacele cele mai rapide (telefon, telegraf); formularul pe care este scrisă această comunicare. [Var.: (înv.) telegrám s. n.] – Din fr. télégramme.

TA interj. (Repetat) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimând în același timp nerăbdarea interlocutorului. – Onomatopee.

TÁBĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren cu efective de mari unități; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi. ♦ Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflați la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociație care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.

TABÉL, tabele, s. n. 1. Foaie cuprinzând nume, cifre și date, introduse în rubrici cu specificații amănunțite, pentru a servi unui anumit scop; tablă¹ (4), tablou (I 5). ♦ (Mat.; Tehn.) Serie de valori numerice obținute prin calcul, prin observații sau experiențe, aranjate într-o anumită ordine, în șiruri și coloane, pentru ușurarea unor calcule sau pentru obținerea unei clasificări. 2. (Înv.) Tablou (I 1); planșă; fig. priveliște. – Din lat. tabella, germ. Tabelle.