Toate definitiile

TERMINOLÓGIC, -Ă, terminologici, -ce, adj. De terminologie, privitor la terminologie. – Din fr. terminologique.

TERMINOLOGÍE, terminologii, s. f. Totalitatea termenilor de specialitate folosiți într-o disciplină sau într-o ramură de activitate. – Din fr. terminologie.

TERMOFÓR, termofoare, s. n. Recipient plat de cauciuc sau de metal în care se pune apă caldă, ori o perniță încălzită electric, care se aplică pe o parte bolnavă a corpului, ca mijloc terapeutic. – Din germ. Termophor, fr. thermophore.

TERMOTERAPÍE s. f. Tratament al unei boli făcut cu ajutorul căldurii. – Din fr. thermothérapie.

TEROÁRE, terori, s. f. Groază, spaimă, frică provocată intenționat prin amenințări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare. ♦ Asuprire bazată pe intimidare, timorare, amenințare. – Din fr. terreur, lat. terror, -oris.

TERORIZÁ, terorizez, vb. I. Tranz. A inspira cuiva groază prin amenințări sau prin alte mijloace de intimidare; a face să trăiască într-o continuă stare de frică, de groază; a îngrozi, a înfricoșa, a înspăimânta. – Din fr. terroriser.

TERTÍP, tertipuri, s. n. Șiretlic, stratagemă, truc, viclenie. – Din tc. tertib.

TEVATÚRĂ s. f. Zarvă, gălăgie, scandal. ♦ Bucluc, neplăcere. ♦ Tulburare, încăierare, răscoală, răzmeriță. – Din tc. tevatür.

TEXTIÉR, textieri, s. m. Autor de texte pentru muzică ușoară. [Pr.: -ti-er] – Text + suf. -ier.

TEZAURIZÁ, tezaurizez, vb. I. Tranz. A sustrage din circuitul economic normal mijloacele bănești aflate sub formă de bani sau de valută; p. gener. a strânge, a acumula bani sau obiecte de valoare. [Pr.: -za-u-] – Din fr. thésauriser, lat. thesaurizare.

TIÁRĂ, tiare, s. f. 1. Coroană purtată de către regii vechilor perși și de către conducătorii altor popoare orientale. 2. Mitră papală formată din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [Pr.: ti-a-] – Din fr. tiare, lat. tiara.

TIC¹ interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc., tic-tac. – Onomatopee.

TIC², ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.

TÍGRU, tigri, s. m. Specie de mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, care trăiește în Asia și în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris.

TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [Var.: (pop.) ticní vb. IV] – Din sl. tihnonti.

TIMORÁRE, timorări, s. f. Acțiunea de a timora și rezultatul ei; intimidare. – V. timora.

TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus.

TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Din lat. *temporivus.

TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendința să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde).

TINERÉȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe.

TINGÍRE, tingiri, s. f. Vas adânc (de aramă sau de fontă) în care se gătește mâncarea. – Din tc. tencere.

TINICHEÁ, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse întrebuințări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de ori ce bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke.

TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.), A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar.

TIPĂRÍT s. n. Tipărire. – V. tipări.

TIRÁDĂ, tirade, s. f. 1. (Adesea fig.) Parte dintr-un discurs în care oratorul dezvoltă pe larg (și cu emfază) o idee, o teză. 2. Fragment dintr-o operă literară (dramatică), de întindere mai mare, caracterizată printr-o deosebită intensitate afectivă, spus fără întrerupere de unul dintre eroi. – Din fr. tirade.

TIR¹ s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. Armă cu tir lung. 3. Tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir.

TITRÁRE, titrări, s. f. Acțiunea de a titra și rezultatul ei. – V. titra.

TITRÁT, -Ă, titrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un titlu în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior. 2. Adj. (Despre soluții) A cărei concentrație a fost determinată prin analiză. – Din fr. titré.

TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec.

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – Din toca (derivat regresiv).