Toate definitiile
TÂNDÁLĂ s. m. sing. Om care nu este bun de nici o treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv).
TÂNDĂLÍ, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.), Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.
TÂNGUÍT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.
TÂRẤRE, târâri, s. f. Acțiunea de a (se) târî; târâș, târât. – V. târî.
TEÁCĂ, teci, s. f. 1. Înveliș, toc, apărătoare confecționată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ◊ Expr. (Reg.) A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârșită. A rămâne teacă = a rămâne gol. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Păstaie. – Din lat. theca.
TEÁRFĂ, terfe, s. f. (Reg.) 1. Zdreanță, otreapă. 2. Zestrea miresei, compusă din obiecte casnice și de îmbrăcăminte. – Et. nec.
TECTÓNIC, -Ă, tectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la tectonică (2), care aparține tectonicii, care este legat de mișcările scoarței Pământului. 2. S. f. Ramură a geologiei care studiază structura scoarței terestre și cauzele mișcărilor și deformărilor ei. ♦ Structură geologică. – Din fr. tectonique.
TEGUMÉNT, tegumente, s. n. 1. Țesut care constituie învelișul corpului la om și la animale. 2. (Bot.) Membrană care înconjură și protejează un organ. ♦ Înveliș al semințelor plantelor, care dă culoarea și aspectul exterior al seminței. – Din fr. tégument, lat. tegumentum.
TÉHNIC, -Ă, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține tehnicii (II), privitor la tehnică. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, și care este folosit la construirea obiectului în spațiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o știință etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor și a practicilor producției dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze și să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor întrebuințate în practicarea unei meserii, a unei științe etc. 3. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. – Din fr. technique.
TEHNOLOGÍE, tehnologii, s. f. 1. Știință a metodelor și a mijloacelor de prelucrare a materialelor. 2. Ansamblul proceselor, metodelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs. – Din fr. technologie.
TEJGHEÁ, tejghele, s. f. 1. Masă sau suport lung și îngust pe care vânzătorul își expune marfa și servește pe cumpărători. 2. Masă de lucru a unui meseriaș. – Din tc. tezgah.
TELEFÉRIC, teleferice, s. n. Funicular amenajat pentru transportul oamenilor. – Din fr. téléphérique.
TELEFÍLM, telefilme, s. n. Film documentar, de desen animat sau artistic realizat pentru televiziune. – Din fr. téléfilm.
TELEFONÁ, telefonez, vb. I. Intranz., Tranz. A comunica cu cineva prin intermediul telefonului. ♦ A da un telefon, a chema la telefon. – Din fr. téléphoner.
TELEGÉNIC, -Ă, telegenici, -ce, adj. Care are expresivitate pe ecranul televizorului. – Din fr. télégénique.
TELEGHIDÁRE, teleghidări, s. f. Teleghidaj. – V. teleghida.
TELESCÓP, telescoape, s. n. Instrument optic care utilizează fenomenul reflexiei luminii pe o oglindă concavă, folosit în astronomie pentru observarea aștrilor. – Din fr. téléscope.
TELEVIZIÚNE s. f. 1. Tehnică a transmiterii la distanță a imaginilor unor obiecte (în mișcare) pe calea undelor vizuale. 2. Instituție care asigură elaborarea și difuzarea emisiunilor prin televiziune (1). [Pr.: -zi-u-] – Din fr. télévision.
TELÚRIC, -Ă, telurici, -ce, adj. (Livr.) Care aparține Pământului, privitor la pământ; pământesc. ◊ Curent teluric = curent electric care circulă prin sol. – Din fr. tellurique.
TÉMĂ, teme, s. f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ◊ Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. – Din lat. thema. Cf. fr. thème, it. tema.
TEMPERAMÉNT, temperamente, s. n. Ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase ale unei persoane, care determină diferențieri psihice și de comportament între indivizi; fire. ♦ Energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. tempérament, lat. temperamentum.
TENSIÚNE, tensiuni, s. f. 1. Stare a ceea ce este întins; încordare. ♦ Fig. Situație încordată; zbucium sufletesc, nervozitate. ♦ Forță interioară care ia naștere într-un corp supus unor forțe exterioare. 2. Diferență de potențial între două puncte ale unui câmp electric. 3. Presiunea vaporilor produși de un lichid într-un spațiu închis. 4. (Fiziol.; în sintagmele) Tensiune arterială = presiune cu care circulă sângele în artere, echivalentă cu presiunea pe care sângele o exercită asupra pereților arteriali; presiune mai mare decât cea normală, constituind o stare patologică. Tensiune oculară = tensiune a arterelor oculare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. tension, lat. tensio, -onis.
TEOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii. [Pr.: te-o-] – Din fr. théologie.
TERÁZ s. n. Varietate de struguri de calitate inferioară, cu boabe mici și negre; vin făcut din astfel de struguri. [Var.: terás s. n., terásă s. f.] – Et. nec.
TERÉN, terenuri, s. n. 1. Întindere de pământ delimitată (considerată după relieful sau după situarea sa în spațiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipăi, a tatona) terenul = a observa cu atenție situația, împrejurările, înainte de a întreprinde ceva; a se informa. A câștiga teren = a progresa puțin într-o acțiune; a-și consolida poziția. A părăsi terenul = a se da bătut, a ceda. A pierde teren = a pierde șansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupări. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fața locului; la locul de producție. 3. (Urmat de determinări care arată destinația) Spațiu special amenajat într-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.
TERMÁL, -Ă, termali, -e, adj. (Despre izvoare minerale) Care izvorăște cald din pământ, având, de obicei, proprietăți terapeutice; (despre o stațiune) care are izvoare calde de ape minerale. ◊ Apă termală = apă subterană cu temperatura mai ridicată decât cea medie din luna cea mai călduroasă a unei regiuni. – Din fr. thermal.
TÉRME s. f. p. Băi publice la romani. – Din lat. thermae.
TÉRMIC, -Ă, termici, -ce, adj. De căldură, privitor la căldură, care produce (sau se produce prin) căldură. ◊ Centrală termică = totalitatea clădirilor, instalațiilor și aparatelor în care se produce căldura, centralizat, pentru clădirile situate la o distanță relativ mică. Agent termic = substanță (apă caldă, abur etc.) care produce sau transferă căldură într-o instalație termică. – Din fr. thermique.
TERMIFICÁRE, termificări, s. f. Sistem de alimentare centralizată cu căldură a unor clădiri, întreprinderi industriale sau a unui oraș printr-o rețea de distribuție specială de la un centru în care se produc concomitent energia electrică și cea termică. [Var.: termoficáre s. f.] – V. termifica.