Toate definitiile

FUNERÁLII s. n. pl. Ceremonie fastuoasă a înmormântării sau a incinerării unei personalități. – Din fr. funérailles, lat. funeralia.

FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius.

FÚNGĂ, fungi, s. f. Parâmă din grupul manevrelor curente ale unei nave cu pânze care se folosește la ridicarea și la coborârea unei vele. – Cf. it. fionco.

FUNGI s. m. pl. (Bot.; rar) Ciuperci. – Din lat. fungi.

FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide.

FUNGÍDĂ, fungide, s. f. (La pl.) Grup de plante inferioare fără clorofilă, care se hrănesc cu substanțe organice gata preparate; ciuperci; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din lat. fungidus.

FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme.

FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique.

FUNÍCUL, funiculi, s. m. (Biol.) Fir care fixează ovulul de placentă. – Din fr. funicule, lat. funiculus.

FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.

FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie¹. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.

FUNÍNGINE, funingini, s. f. Materie neagră sau neagră-brună, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice, alcătuită mai ales din cărbune, care se depune pe partea interioară a coșurilor, a sobelor etc. – Lat. fuligo, -inis.

FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. (Rar) Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os.

FUNIOÁRĂ, funioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui funie. [Pr.: -ni-oa-] – Funie + suf. -ioarâ.

FUNT s. m. v. pfund.

FUR, furi, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar. – Lat. fur, furis.

FURÁJ, furaje, s. n. Produs de origine vegetală, animală sau minerală, folosit pentru hrana vitelor; nutreț, masă verde. ◊ Furaje combinate – nutrețuri complexe obținute pe cale industrială, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, săruri minerale etc., prezentate sub formă de uruială și de granule. – Din fr. fourrage.

FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.

FURAJÁRE, furajări, s. f. Acțiunea de a furaja și rezultatul ei. – V. furaja.

FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.

FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager.

FURAJÓR, furajori, s. m. (Înv.) Soldat de cavalerie care făcea aprovizionările cu furaj ale unității. – Din fr. fourrageur.

FURÁN s. m. Combinație chimică organică lichidă, obținută la distilarea rășinilor de conifere și folosită ca important intermediar în sintezele de mase plastice și de medicamente. – Din fr. furanne.

FURÁT¹ s. n. Faptul de a fura. – V. fura.

FURÁT², -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.

FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj. (Rar) Care fură. ♦ (Substantivat) Hoț. – Fura + suf. -ător.

FURĂTÚRĂ, furături, s. f. (Rar) Furt, furtișag. – Fura + suf. -ătură.

FURBÚRĂ, furburi, s. f. Inflamație acută a țesuturilor moi ale copitei, întâlnită în special la cai, în urma unui efort deosebit sau a unei alimentații neraționale. – Din fr. fourbure.

FURCÁR, furcari, s. m. Cerb sau căprior de doi ani care are coarnele în formă de furcă (1). – Furcă + suf. -ar.

FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. s Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagme) Nume dat unor unelte sau obiecte asemănătoare cu furca (1): a) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul; b) furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea; c) furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el; d) furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna; e) furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul; f) furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Furcărie. 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca.