Toate definitiile
F s. m. invar. A opta literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală surdă (2)). [Pr.: fe].
FA1 s. m. invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul și notația corespunzătoare acestei trepte. ♦ Una dintre cheile muzicale. – Din it. fa.
FA2 interj. v. fă.
FABIÁN, -Ă, fabieni, -e, s. m. și f. Adept al fabianismului. [Pr.: -bi-an] – Din engl. Fabian [Society].
FABIANÍSM s. n. Doctrină care preconiza trecerea lentă, pe calea reformelor de stat, de la capitalism la socialism. [Pr.: -bi-a-] – Din engl. fabianism, fr. fabianisme.
FALD, falduri, s. n. Cută formată de o haină largă, o stofă, o pânză, etc. care atârnă. [Var.: fáldur, s. m.] – Din ucr. fald.
FAN, fani s. m. (Livr.) Admirator entuziast, pasionat, al unei vedete, al unei mișcări artistice; simpatizant. – Din engl., fr. fan.
FÁRBĂ, fărburi, s. f. (Reg.) Vopsea; culoare. – Din germ. Farbe.
FÁTA MORGÁNA s. f. Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă. ♦ Apariție înșelătoare, iluzie trecătoare. – Cuv. it.
FÁVUS, favusuri, s. n. (Med.) Dermatoză localizată la pielea capului, produsă de o ciupercă microscopică. – Din fr. favus.
FĂ interj. (Pop.) Termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin. [Var.: fa interj.] – Scurtat din fa[tă] și influențat de mă.
FĂGÁȘ, făgașe, s. n. Urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul. ♦ Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului minier de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii. ♦ Fig. Direcție, drum. Și-a orientat cercetările pe un nou făgaș. [Pl. și: făgașuri. – Var.: (reg.) hăugáș, hogáș, văgáș s. n.] – Din magh. vágás.
FĂTÚCĂ, fătuci, s. f. (Pop. și fam.) fetiță. – Fată + suf. -ucă.
FĂTÚȚĂ, fătuțe, s. f. (Reg.) Fetiță. – Fată + suf. -uță.
FÂRTÁI, fârtaie, s. n. (Reg.) Sfert. – Din magh. fertály.
FÂSTÂCÍT, -Ă, fâstâciți, -te, adj. Tulburat, zăpăcit; intimidat. – V. fâstâci.
FELDSPAT, feldspați, s. m. Nume generic dat unor minerale cu compoziție și aspect divers (silicați de potasiu, de sodiu și de calciu), alcătuind numeroase roci eruptive și metamorfice. – Din germ. Feldspat, fr. feldspath.
FEMÉIE, femei, s. f. 1. Persoană adultă de sex feminin; muiere. 2. Persoană de sex feminin căsătorită. ♦ (Pop.; urmat de determinări în genitiv sau de un adjectiv posesiv) Soție, nevastă. [Pr.: -me-ie] – Lat. familia „familie”.
FEMEIÉSC, -IÁSCĂ, femeiești, adj. Feminin. [Pr.: -me-iesc] – Femeie + suf. -esc.
FEMEIÉȘTE adv. Ca femeile, în felul femeilor; muierește. [Pr.: -me-ieș-] – Femeie + suf. -ește.
FEMEIÚȘCĂ, femeiuști s. f. Diminutiv al lui femeie; (admirativ) femeie drăguță, vioaie, plină de temperament; (peior.) femeie rea, ușoară, neserioasă. 2. Femelă. [Pr.: -me-iuș-] – Femeie + suf. -ușcă.
FEMÉLĂ, femele, s. f. Animal de sex feminin; femeiușcă (2). ♦ (Adjectival; despre organe ale plantelor) Care produce fructul. – Din fr. femelle, lat. femella.
FEMINÍN, -Ă, feminini, -e, adj. De femeie (1), care aparține sau este specific femeilor, privitor la femei; femeiesc, muieresc. ♦ (Despre genul unor părți de vorbire) Care are forma atribuită în gramatică numelor care denumesc ființe de sex femeiesc. – Din fr. féminin, lat. femininus.
FEMINÍSM s. n. Mișcare socială care susține egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în toate sferele de activitate. – Din fr. féminisme, rus. feminizm.
FENÉC, feneci, s. m. Animal carnivor din Sahara asemănător cu vulpea (Fennecus zerda). – Din fr. fennec.
FENOMENOLÓG, fenomenologi, s. m. Filozof adept al fenomenologiei. – Din fr. phénoménologue
FENOMENOLÓGIC, -Ă, fenomenologici, -ce, adj. 1. Care aparține fenomenologiei, privitor la fenomenologie, care are la bază fenomenologia. 2. Care se limitează la descrierea fenomenelor, care privește fenomenele. Studiu fenomenologic. – Din fr. phénoménologique.
FENOMENOLOGÍE s. f. 1. Curent în filozofie care își propune să studieze fenomenele conștiinței prin prisma orientării și a conținutului lor, făcând abstracție de omul real, de activitatea lui psihică concretă și de mediul social. 2.(La Hegel) Teorie filozofică în care se afirmă primatul conștiinței asupra existenței și se încearcă în mod rațional descrierea procesului dezvoltării conștiinței. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, așa cum se manifestă ele în timp și spațiu. – Din fr. phénoménologie.
FERĂSTRẮU, ferăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferestrắu, fierăstrắu, herăstrắu s. n.] – Firiz + suf. -ău (contaminat cu fereastră sau ferestrui).
FERESTRĂU, ferestraie, s. n. V. ferăstrău (1).