Toate definitiile

FÓRFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo; forfoteală, foială. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla forfota = a umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo; a forfoti. [Var.: fórfot s. n.] – Din forfoti (derivat regresiv).

FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi, a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

FORMALÍSM s. n. 1. Orientare în artă, estetică, muzică, literatură care rupe forma de conținut, tinzând să supraaprecieze forma operei de artă în dauna conținutului, să considere forma un scop în sine și nu ca expresie a conținutului. 2. Atitudine caracterizată prin respectarea strictă a formei în dauna fondului problemelor. ♦ Atitudine conformistă, exagerat de protocolară. – Din fr. formalisme.

FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare. 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

FOȘNÍ, foșnesc, vb. IV. Intranz., Tranz. A produce un sunet ușor prin mișcare sau prin frecare. ♦ (Rar) A foi, a mișuna. [Var.: foșnăí vb. IV.] – Formație onomatopeică.

FRACȚIONÁ, fracționez, vb. I. Tranz. A împărți un întreg în mai multe părți, a reduce în fracțiuni, a divide; a transforma unul sau mai mulți întregi în factori. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fractionner.

FRÁGED, -Ă, fragezi, -de, adj. 1. (Despre plante) Crescut de puțină vreme; tânăr, crud. ♦ (Despre legume, carne etc.) Care provine de la plante sau animale tinere, fierbe repede și se fărâmă ușor cu dinții. ♦ (Despre culoarea verde) Ca a plantelor tinere; delicat. 2. (Despre ființe) Tânăr; gingaș, plăpând. ◊ Vârstă fragedă = vârsta copilăriei. Tinerețe fragedă = epocă în care cineva este foarte tânăr. ♦ (Despre obraji, mâini) Cu pielea fină, delicată. – Din lat. *fragidus (= fragilis).

FRAGÍL, -Ă, fragili, -e, adj. (Despre materiale) Care se sparge, se sfărâmă, se frânge ușor sub acțiunea unor solicitări exterioare, a unor tensiuni interne etc. ♦ Gingaș, firav, delicat. – Din fr. fragile, lat. fragilis.

FRAGMENTÁR, -Ă, fragmentari, -e, adj. Care reprezintă unul sau mai multe fragmente; incomplet, în fragmente, fărâmițat. – Din fr. fragmentaire.

FRAGMENTÁRE, fragmentări, s. f. Acțiunea de a fragmenta și rezultatul ei; împărțire în bucăți, îmbucătățire, fragmentație. – V. fragmenta.

FRANC³, -Ă, franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, fără înconjur, ceea ce gândește; (despre înfățișarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. [Var.: franș, -ă adj.] – Din fr. franc.

FRANC⁴, -Ă, franci, -ce s. m., pl., adj. 1. S. m. pl. Unitate de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2. Adj. Care aparține francilor⁴ (1), privitor la franci. – Din fr. franc.

FRANC², franci, s. m. Denumire dată portaltoiului obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care face parte din aceeași specie cu altoiul. – Din fr. franc.

FRANȚUZÉȘTE adv. Ca francezii, în felul francezilor; în limba franceză. – Franțuz + suf. -ește.

FRANȚUZÍ, franțuzesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) A imita servil obiceiurile franceze, a întrebuința în mod nejustificat cuvinte și expresii franceze. ♦ Tranz. A introduce, fără necesitate, în limbă cuvinte și expresii franceze. – Din franțuz.

FRANȚUZOÁICĂ, franțuzoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Franței sau este originară de acolo; franțușcă. – Franțuz + suf. -oaică.

FRAPÁ, frapez, vb. I. Tranz. 1. A se impune atenției cuiva prin caracteristici izbitoare; a impresiona puternic, a bate la ochi. 2. A răci șampania sau alte băuturi alcoolice cu ajutorul gheții. – Din fr. frapper.

FRÁTE, frați, s. m. 1. Persoană de sex masculin considerată în raport cu altă persoană (indiferent de sex), născută din aceiași părinți sau din același tată ori din aceeași mamă; frățâne. ◊ Frate bun (sau adevărat, drept sau, reg., dulce) = fiecare dintre frații născuți din același tată și din aceeași mamă în raport unii cu alții. Frați de lapte = copii care au supt la aceeași doică. Frate de mână = băiat care servește mireasa în timpul nunții. Frate de cruce = fârtat. ♦ (La pl.) Nume dat copiilor (în cazul când se află între ei și băieți) născuți din aceiași părinți sau numai din același tată ori din aceeași mamă. 2. Termen familiar, prietenesc, cu care cineva se adresează unei persoane (indiferent de sex). 3. Grad în ierarhia călugărească dat unui călugăr care nu este cleric și care ajută la treburile gospodărești; călugăr care are acest grad. 4. Lăstar care se formează la subsuoara frunzelor cerealelor păioase din nodurile de la baza tulpinii. 5. (Bot.; în compusul) Fratele-priboiului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori purpurii-violacee, care crește prin păduri sau locuri pietroase, umede și umbroase (Gerranium silvaticum). – Din lat. frater, -tris.

FRATÉRN, -Ă, fraterni, -e, adj. Frățesc. – Din lat. fraternus.

FRAUDÁRE, fraudări, s. f. Acțiunea de a frauda. [Pr.: fra-u-] – V. frauda.

FRAUDULÓS, -OÁSĂ, frauduloși, -oase, adj. (Despre acțiuni) Făcut cu înșelăciune, bazat pe fraudă, pe rea-credință. [Pr.: fra-u-] – Din fr. frauduleux, lat. fraudulosus.

FRAZÁ, frazez, vb. I. Intranz. (Muz.) A scoate în evidență, la executarea unei bucăți, ritmul frazei muzicale; a face să se desprindă în mod distinct părțile care compun ideea muzicală. – Din fr. phraser.

FRÁUDĂ, fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.

FRĂGEZÍ, frăgezesc, vb. IV. Refl. (Despre anumite alimente, în special despre carne, aluaturi etc.) A deveni sau a face să devină fraged. – Din fraged.

FRĂSUÍ, frăsuiesc, vb. IV. 1. Refl., Intranz. (Reg.) A se plânge; a se boci, a se văicări. 2. Refl. (Pop. și fam.) A umbla sau a se agita fără rost. – După ucr. frasuvaty.