Toate definitiile

FURCĂRÍE, furcării, s. f. (Rar) Șezătoare la care se toarce cu furca (3); furcă (4). – Furcă + suf. -ărie.

FURCHÉT, furcheți, s. m. Piesă de oțel în formă de furcă (1) mică, cu coada fixată la marginea unei bărci, pentru a sprijini lopata în timpul vâslitului. – Din it. forchetta (după furcă).

FURCHÍȚĂ, furchițe, s. f. (Pop., rar) Furcuță (1). – Furcă + suf. -iță.

FURCÓI, furcoaie, s. n. Furcă (1) mare (cu doi dinți), întrebuințată mai ales la încărcatul fânului și al snopilor. – Furcă + suf. -oi.

FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță.

FURCÚȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui furcă; furchiță. 2. (Reg.) Furculiță (1). 3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. – Furcă + suf. -uță.

FURDÁ, furdale, s. f. (La sg. cu sens colectiv) Rămășițe (de calitate inferioară) de la prelucrarea lânii, a blănurilor, a tutunului. ♦ Deșeuri de piele de calitate inferioară, rezultate la tăierea marginilor și a părților cu defecte. – Din bg. furda. Cf. tc. hurda.

FURGONÁR,. furgonari, s. m. Militar care conduce un furgon. – Furgon + suf. -ar.

FÚRIE, furii, s. f. Stare de extremă iritare în care se pierde stăpânirea de sine; mânie nestăpânită; violență. ◊ Loc. adv. Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită. ♦ Fig. (Rar) Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită. [Acc. și: furíe] – Din fr. furie, lat. furia.

FURIÉR, furieri, s. m. Ostaș care îndeplinește lucrări de birou într-o unitate sau într-o subunitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. fourrier.

FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus.

FECIORÉSC¹, -EÁSCĂ, feciorești, adj. Care aparține fecioarei (1), privitor la fecioară; p. ext. feciorelnic. – Fecioară + suf. -esc.

FECIORÉSC², -EÁSCĂ, feciorești, adj. Care aparține feciorilor (2), privitor la feciori, specific feciorilor. Dans fecioresc. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat mai multor dansuri populare în care băieții execută unele figuri de virtuozitate; melodie după care se execută aceste dansuri. – Fecior + suf. -esc.

FECIORÉȘTE¹ adv. Ca fecioarele (1); p. ext. în mod feciorelnic. – Fecioară + suf. -ește.

FECIORÉȘTE² adv. Ca feciorii (2). În felul feciorilor. – Fecior + suf. -ește.

FECIORÍ, fecioresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și trăi perioada de flăcău sau de fată. – De la fecior.

FECIORÍE¹ s. f. Calitatea de a fi fecioară (1); castitate, virginitate, fetie; p. ext. curățenie morală (proprie unei fecioare). – Fecioară + suf. -ie.

FECIORÍE² s. f. Timpul cât cineva este fecior (2); epoca din viață petrecută ca fecior. – Fecior + suf. -ie.

FECÚLĂ s. f. Amidon extras din turberculii de cartofi, din rădăcinile de manioc etc., folosit în alimentație. [Acc. și: féculă] – Din fr. fécule, lat. faecula.

FECULÉNT, -Ă, feculenți, -te, adj. Care conține feculă; p. ext. hrănitor. – Din fr. féculent.

FECÚND, -Ă, fecunzi, -de, adj. 1. (Biol.) Care este apt să se reproducă; (sens curent) care se înmulțește ușor și repede; prolific. ♦ (Despre pământ, terenuri) Care dă multe roade, care produce mult; roditor, productiv, fertil, mănos. 2. Fig. (Despre idei, imaginație etc.) Bogat. 3. Fig. (Despre oameni) Care scrie, compune, produce, publică mult, care are capacitatea de a da, ușor și repede, opere de creație, producții artistice sau științifice. – Din fr. fécond, lat. fecundus.

FECUNDÁ, fecundez, vb. I. Tranz. A provoca o fecundație, a face să procreeze. – Din fr. féconder, lat. fecundare.

FECUNDÁRE, fecundări, s. f. Acțiunea de a fecunda și rezultatul ei; fecundație, fecundat¹. – V. fecunda.

FECUNDÁT¹ s. n. Faptul de a fecunda. – V. fecunda.

FECUNDÁT², -Ă, fecundați, -te, adj. În care crește o nouă ființă. – V. fecunda.

FECUNDÁȚIE, fecundații, s. f. (Biol.) Fenomen de unire a două celule sexuale de sex diferit, din care rezultă o singură celulă-ou, ce asigură un nou reprezentant al speciei; fecundare, fecundat¹. – Din fr. fécondation (după fecunda).

FECUNDITÁTE s. f. Capacitate a animalelor și a plantelor de a se reproduce și de a da descendenți normal dezvoltați. ♦ Capacitatea unui teren de a produce (multe) roade; rodnicie, fertilitate. ♦ Fig. Capacitatea cuiva de a scrie, de a compune, de a publica mult, de a activa intens și pe planuri diverse. – Din fr. fécondité, lat. fecunditas, -atis.

FEDELÉȘ, fedeleșuri, s. n. Butoiaș mic, de forme diferite, în care țăranii își țin apa când lucrează la câmp. ◊ Expr. (Adverbial) A lega fedeleș = a lega strâns și bine ca să nu poată scăpa; a lega cobză. [Acc. și: fédeleș. – Pl. și: fedeleșe] – Din magh. fedeles.

FÉDER, federe, s. n. Mică proeminență prevăzută în lungul muchiei unei piese de lemn sau de metal, care intră în nutul corespunzător al altei piese pentru a asigura o îmbinare perfectă; lambă. – Din germ. Feder.

FEDERÁL, -Ă, federali, -e, adj. Care aparține unei federații (de state), privitor la o federație (de state); care se prezintă sub forma unei federații; federativ. – Din fr. fédéral.