Toate definitiile

DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

DESPRÍNDE vb. 1. v. despărţi. 2. a (se) desface. (Se prind de mâini şi se ~.) 3. v. dezlipi. 4. v. scoate. 5. a se elibera, a se libera, a scăpa. (S-a ~ din strânsoare.) 6. v. disloca. 7. (TEHN.) a (se) decroşa. (A ~ o maşină electrică.)

DESPRÍNDE vb. v. însemna, reieşi, rezulta, urma.

A (se) desprinde ≠ a (se) prinde

A desprinde ≠ a prinde

desprínd, -príns, a -prínde v. tr. (des și prind; lat. de-prehéndere, a surprinde; it. deprendere, a culege; fr. déprendre, a desprinde; sp. pg. desprender). Iaŭ, ridic ceĭa ce era prins, atîrnat: a desprinde armele din cuĭ. Fig. A desprinde un învățămînt dintr’un fapt.

desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd