Toate definitiile

DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., subst. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen.-dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De⁴ + însul.

DÂNSUL pron. v. el.

DÂNSUL s. art. v. bărbat, soţ.

dî́nsu, dî́nsa pron. pers., pl. dînșiĭ, dînsele (lat. * de ipsum, de unde și it. desso. V. însu, adins, dins). El, ĭa. – În vest numaĭ despre persoane în semn de respect (ca dumnealuĭ, dumneaĭeĭ), la nom., gen. și dat.: vine dînsu, dînsuluĭ, dînșiĭ, dînșilor. În est numaĭ cu prep.: cu dînsu, de dînsu, de la dînsu, pe dînsu (cu în, din și pin: într’însu, dintr’însu, pintr’însu) despre persoane, ĭar cu între și despre lucruri: liniile se ating între dînsele. – Forme vechĭ: dînsul, dins, dîns; cătr’însul; cu îns(ul), cunînsul, cununs(ul), cunus(ul), din latinu cum ipso, *cun ipso, de unde s’a făcut cun insul, apoĭ cu nînsul, cu nunsul, cu nusul; de îns(ul), dîns(ul) = de dînsul; dup’îns(ul), pre îns(ul), prins(ul) = pre dînsul; sprins(ul) = spre dînsul.

dấnsul pr. m., g.-d. dấnsului, pl. dấnșii, g.-d. dấnșilor; f. dấnsa, g.-d. dấnsei, pl. dấnsele, g.-d. dấnselor