Toate definitiile

EGOLÁTRU, -Ă, egolatri, -e, adj. Stăpânit de egolatrie. – Cf. lat. ego, după idolatru.

EGOLÁTRU adj., s. v. egotist.

EGOLÁTRU, -Ă adj. (Rar) Stăpânit de egolatrie; egoist, egotist. [Cf. lat. ego – eu, după idolatru].

EGOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. (om) stăpânit de egolatrie. (< ego- + -latru)

egolátru (-la-tru) adj. m., pl. egolátri; f. egolátră, pl. egolátre