Toate definitiile

EMANÁȚIE, emanații, s. f. 1. Emitere, degajare (de gaze, de vapori, de mirosuri etc.); (concr.), ceea ce se degajează, ceea ce se emană. ◊ (Geol.) Emanație vulcanică = a) emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; b) produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, hidrogen, amoniac, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 2. Gaz radioactiv obținut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. [Var.: (înv.) emanațiúne s. f.] – Din fr. émanation, lat. emanatio, -onis.

EMANÁŢIE s. 1. degajare, emanare, emisiune, exalare, exalaţie, împrăştiere, răspândire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.) 2. v. degajare. 3. emanaţie de radiu = radon. 4. efluviu. (Se simte în atmosferă o ~ specifică.)

EMANÁȚIE s.f. 1. Emitere, degajare. ♦ Ceea ce se degajează. 2. Gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului. [Gen. -iei, var. emanațiune s.f. / cf. fr. émanation, it. emanazione].

EMANÁȚIE s. f. 1. faptul de a emana; emitere, degajare. ◊ ceea ce se degajă, exalație. ◊ (p. ext.; ir.) rezultat al unor evenimente politice. ♦ ~ vulcanică = emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; produs al acestei activități. 2. gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului. (< fr. émanation, lat. emanatio)

*emanațiúne f. (lat. emanátio, -ónis). Acțiunea de a emana. Ceĭa ce emană: mirosurile-s emanațiunĭ. – Și -áție.

emanáție (-ți-e) s. f., art. emanáția (-ți-a), g.-d. art. emanáției; pl. emanáții, art. emanáțiile (-ți-i-)