Toate definitiile

EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [Pr.: -ți-a] – Din evidență.

EVIDENŢIÁ vb. 1. v. profila. 2. v. contura. 3. v. re-marca. 4. v. afirma. 5. v. accentua. 6. a reieşi, a se reliefa. (Se ~ un anumit patos în poezia lui.)

A evidenţia ≠ a ascunde, a masca

EVIDENȚIÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) distinge, a (se) remarca. 2. tr. A sublinia, a face ca un lucru să apară clar; a pune în evidență. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. [< evidență].

EVIDENȚIÁ vb. I. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca. II. tr. 1. a sublinia, a pune în evidență. 2. a recunoaște oficial meritele în muncă ale cuiva. (< evidență + -ia)

*evidențiéz v. tr. (d. evident. Cp. cu cadențez, influențez). Barb. răŭ format. Vădesc, scot în evidență. V. conferențiez.

evidențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 evidențiáză, 1 pl. evidențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să evidențiéze; ger. evidențiínd (-ți-ind)