Toate definitiile

EXCEPȚIONÁL, -Ă, excepționali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o excepție, care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (3). ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, extraordinar. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. exceptionnel.

EXCEPŢIONÁL adj., adv. 1. adj. v. extraordinar. 2. adj. v. perfect. 3. adj. v. neobişnuit. 4. adv. v. foarte. 5. adv. v. sfâşietor.

EXCEPȚIONÁL, -Ă adj. 1. Care este, care face, care constituie o excepție. ♦ Care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, extraordinar, minunat, excelent. [Pron. ecs-cep-ți-o-, var. escepțional, -ă adj. / cf. fr. exceptionnel].

EXCEPȚIONÁL, -Ă adj. 1. care este, face, constituie o excepție. ◊ care iese din comun; deosebit. 2. foarte bun, extraordinar, minunat, excelent. (< fr. exceptionnel)

*excepționál, -ă adj. (d. lat. excéptio, -ónis, excepțiune, cu sufixu -al, fr. -onnel). Care face excepțiune, extraordinar: favoare excepțională. Adv. În mod excepțional: un an excepțional de ploĭos.

excepționál (-ți-o-) adj. m., pl. excepționáli; f. excepționálă, pl. excepționále