Toate definitiile

A expedia ≠ a recepţiona

EXPEDIÁ vb. I. tr. 1. A trimite (scrisori, pachete etc.) la destinație. 2. (Fam.) A îndepărta (pe cineva), a se descotorosi, a se debarasa (de cineva). ♦ A face iute și cu ușurință (o treabă, un lucru). [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. expédier, lat. expedire].

EXPEDIÁ, expediez, vb. I. Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă. 2. (Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva. 3. A executa repede și superficial o lucrare. [Pr.: -di-a] – Din fr. expédier.

EXPEDIÁ vb. 1. a trimite, (reg.) a mâna, (înv.) a porni, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 2. a adresa, a scrie, a trimite, (reg.) a mâna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 3. v. înainta.

EXPEDIÁ vb. tr. 1. a trimite (scrisori, bani, pachete etc.) la destinație. 2. (fam.) a îndepărta pe cineva, a se descotorosi, a se debarasa de cineva. ◊ a face ceva în grabă și superficial. (< fr. expédier, lat. expedire)

*expediéz v. tr. (fr. expédier, d. expédient, expedient; lat. ex-pedire, a libera, a descurca, d. pes, pédis, picĭor. V. împedec [!]). Trimet [!] la destinațiune: a expedia o scrisoare, o ladă. Fac ĭute: a expedia o afacere. Fig. Iron. Trimet pe lumea cealaltă, exoflisesc, mă cotorosesc: calău [!] îl expedie răpede [!] pe condamnat, a expedia un solicitator.

expediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 expediáză, 1 pl. expediém (-di-em); conj. prez. 3 să expediéze; ger. expediínd (-di-ind)