Toate definitiile

EXUBERÁNȚĂ, exuberanțe, s. f. 1. Însușirea de a fi exuberant; manifestare a acestei însușiri; expansivitate. 2. (Rar) Bogăție, belșug, abundență; varietate. – Din fr. exubérance, lat. exuberantia.

EXUBERÁNŢĂ s. expansivitate. (~ unui tânăr.)

EXUBERÁNȚĂ s.f. 1. Înflăcărare, vioiciune nemărginită, nemăsurată; euforie. 2. Bogăție, belșug, varietate. [Cf. fr. exubérance, lat. exuberantia].

EXUBERÁNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă. 2. bogăție, varietate. (< fr. exubérance, lat. exuberantia)

*exuberánță f., pl. e (lat. exuberantia). Abundanță [!] foarte mare: exuberanță de vegetațiune, (fig.) de cuvinte, de argumente.

exuberánță s. f., g.-d. art. exuberánței; pl. exuberánțe