Toate definitiile

FAIÁNȚĂ, faianțe, s. f. Produs ceramic (sub formă de plăci) cu masa alba, poroasă, acoperită cu smalț, asemănător cu porțelanul, fabricat prin ardere dintr-un amestec de caolin, feldspat, cuarț etc.; (la pl.) varietăți din produsul descris mai sus. ♦ Obiect de olărie făcut din acest produs ceramic (adesea colorat). – Din fr. faïence, it. faenza.

FAIÁNŢĂ s. (livr.) majolică, (înv.) cinie.

FAIÁNȚĂ s.f. Ceramică poroasă, smălțuită, care imită porțelanul și din care se fac obiecte casnice, de laborator etc. [Gen. -ței. / < fr. faience, cf. it. Faenza – oraș în Italia].

FAIÁNȚĂ s. f. ceramică poroasă, smălțuită, care imită porțelanul și din care se fac obiecte casnice, de laborator etc. (< fr. faïence, it. faenza)

*faĭánță f., pl. e (fr. fayence și faïence, d. Faenza, oraș în Italia, unde se fabricaŭ în ainte [!] vasele de faĭanță). Lut de făcut vase de bucătărie și p. alte uzurĭ domestice. (Faĭanța e opacă, de o calitate maĭ bună de cît [!] lutu ordinar, dar inferioară porțelanuluĭ). V. maĭolică.

faiánță s. f., g.-d. art. faiánței; pl. faiánțe

FAIANȚÁ, faianțez, vb. I. Tranz. A acoperi ceva cu plăci de faianță. [Pr.: fa-ian-] – Din faianță.

FAIANȚÁ vb. I. tr. A executa un placaj din plăci de faianță. [Pron. fa-ian-. / cf. fr. faiencé – care imită faianța].

FAIANȚÁ vb. tr. a executa un placaj din plăci de faianță. (< faianță)

faianțá (a ~) vb., ind. prez. 3 faianțeáză