Toate definitiile

FANFÁRĂ, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care cântă la instrumente de suflat (din alamă) și de percuție. 2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alamă (cu sunete naturale). 3. (Înv.) Compoziție muzicală executată de o fanfară (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.

FANFÁRĂ s. muzică, (rar) capelă. (În parc cânta ~.)

FANFÁRĂ s.f. Formație muzicală compusă din instrumente de suflat și de percuție. ♦ Muzică compusă pentru instrumente de suflat și de percuție; arie executată din instrumente de alamă. [Var. famfară s.f. / < fr. fanfare, it. fanfara].

FANFÁRĂ s. f. 1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat și de percuție. ◊ muzică compusă pentru asemenea instrumente; arie executată de instrumente din alamă. 2. trompetă lungă, fără clape sau ventile, la intonarea unor semnale în spectacolele de operă. ◊ semnal de trompetă, adesea cu caracter solemn. (< fr. fanfare, it. fanfara)

*fanfáră f., pl. e (fr. fanfare, it. fanfára). Muzică compusă din trompete, flaute și tobe. V. orhestră [!].

fanfáră s. f., g.-d. art. fanfárei; pl. fanfáre