Toate definitiile

FANTÓMĂ, fantome, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni cu imaginația tulburată sau pe care o creează fantezia scriitorilor; nălucă, stafie, strigoi, fantasmă, arătare. ♦ Fig. Ceea ce are o existență incertă, fictivă, ceea ce (nici) nu există în realitate. ◊ (Adjectival) Guvern fantomă. – Din fr. fantôme.

FANTÓMĂ s. apariţie, arătare, duh, fantasmă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. şi pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurăţenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. şi Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare.

FANTÓMĂ s.f. 1. Nălucă, stafie; vedenie. 2. (Fig.) Plăsmuire. [Var. fantom s.n. / < fr. fantôme].

FANTÓMĂ s. f. 1. arătare, nălucă, vedenie; stafie, fantasmă. 2. (fig.) plăsmuire. (< fr. fantôme)

fantómă, V. fantazmă.

*fantázmă f., pl. e (vgr. phántasma). Vedenie, nălucă, arătare, viziune, spectru. – Barb. fantómă (fr. fantôme, m.).

fantómă s. f., g.-d. art. fantómei; pl. fantóme