Toate definitiile

FEREÁSTRĂ, ferestre, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, al unui vehicul etc. pentru a permite să intre aerul și lumina; ansamblu format dintr-un cadru fix și din cercevele în care se fixează geamuri, montat în deschizătura amintită; ansamblu format de această deschizătură, împreună cu cercevelele care o încadrează și cu geamul fixat în cercevele. ◊ Fereastră oarbă v. orb. ◊ Expr. A arunca banii pe fereastră = a cheltui în mod exagerat, a fi risipitor. 2. Loc în care se întâlnește un puț de mină cu o rampă subterană. 3. Fig. (Fam.) Oră liberă intercalată între două ore de curs în programul zilnic al unui profesor sau al unui student. – Lat. fenestra.

FEREÁSTRĂ s. 1. geam. (Se uită pe ~.) 2. v. fantă.

RÂNDUNICĂ-DE-FEREÁSTRĂ s. v. lăstun.

fereástră (feréstre), s. f. – Deschizătură lăsată în peretele unei clădiri, al unui vehicul etc., pentru a permite intrarea aerului. – Mr. fireastră. Lat. fĕnestra (Pușcariu 596; Candrea-Dens., 576; Pascu, I, 85; REW 3242; DAR), cf. alb. fënestü, it. finestra, prov. fenestra, fr. fenêtre). – Der. ferestruică, s. f. (fereastră mică); ferestrar, s. n. (rindea, gealău).

fereástră f., pl. ferestre (lat. fĕnĕstra, it. cat. finestra. Milano, pv. fenestra, fr. fenêtre, sp. hiniestra [= ventana]). Deschizătură făcută în părețiĭ [!] caseĭ ca să intre lumina și aeru. A arunca baniĭ pe fereastră, a-ĭ cheltui fără socoteală. – În est fereastă, pl. fereștĭ.

fereástră s. f., g.-d. art. feréstrei; pl. feréstre