Toate definitiile

FERĂSTRẮU, ferăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferestrắu, fierăstrắu, herăstrắu s. n.] – Firiz + suf. -ău (contaminat cu fereastră sau ferestrui).

FERĂSTRĂU s. (TEHN.) (reg.) chimilioară, corzar, firez.

FERĂSTRĂU s. v. iarba-osului, mălăoi.

fierăstrắu / ferăstrắu s. n., art. fierăstrắul / ferăstrắul; pl. fierăstráie / ferăstráie

ferăstrắu (-aíe), s. n. – 1. Unealtă prevăzută cu o lamă pentru tăiatul lemnelor. – 2. Joagăr. – 3. Plantă (Helianthemum vulgare). – 4. Nume vulgar al constelației Casiopeea. Mag. fürészni „a tăia cu ferăstrăul”, prin intermediul var. firisău, care presupune un prototip mag. *füresző (Pușcariu, Dacor., VII, 467; Pușcariu, Lr., 31; DAR; cf. Cihac, II, 498; Gáldi, Dict., 90); numele mag. al uneltei este füresz. Numeroase var.: feres(t)eu, feres(t)ău, heres(t)eu, herăs(tr)ău, fieres(t)eu, fierăs(tr)ău, ultimele prin încrucișare cu fier. Sensul 4 pare a reprezenta alt cuvînt mag. forasztὁ (Gáldi, Dict., 129). – Der. ferăst(r)ui (var. fierăst(r)ui), vb. (a tăia cu ferăstrăul). Din mag. füresz „ferăstrău” derivă și firesar, s. m. (insectă, Rynchites cupreus), și firiz, s. n. (Trans., ferăstrău de mînă).

ferăstrắŭ, ș. a. V. fĭerăstrăŭ.

fĭerăstrắŭ și herăstrắŭ n., pl. aĭe și ăĭe (ung. *fürésztö din fürész, fĭerăstrăŭ, și contaminat de fier). Vest. Un instrument compus dintr´o lamă dințată fixată în niște lemne și întrebuințat la tăĭat lemnele rozîndu-le. Joagăr, gater. Fabrică de tăĭat lemnele și de făcut scîndurĭ. – În Trans. și ferăstrăŭ, ferezăŭ și firisăŭ, în Mold. nord feresăŭ, feresăŭ (pop. he-) și serisăŭ, în Mold. sud feresteŭ, în Munt. est ferăstrăŭ și fĭerăstăŭ (pop. hĭe-). V. și firez.

ferăstrắu v. fierăstrắu