Toate definitiile
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar.
FLECÁR s., adj. clănţău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreţ, vorbă-lungă, (livr.) locvace, logoreic, (rar) ploscar, ploscaş, taclagiu, (pop. şi fam.) farfara, (pop.) gureş, toacă-gură, (înv. şi reg.) spornic, vorbareţ, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dârdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tândălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareţ, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliţă.
Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz
flecár, -ă adj. (d. fleac). Guraliv, limbut, vorbăreț, palavragiŭ.
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre