Toate definitiile

FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia². [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare.

FLUCTUÁ vb. 1. a se schimba, a varia, (fig.) a oscila. (~ mereu în comportări.) 2. (fig.) a oscila, a şovăi. (Uzul ~ încă între cei doi termeni.)

FLUCTUÁ vb. I. intr. A fi schimbător, nestatornic; a varia. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează. / < lat. fluctuare].

FLUCTUÁ vb. intr. a fi schimbător; a oscila, a varia. (< fr. fluctuer, lat. fluctuare)

*fluctuéz v. intr. (lat. fluctuare, d. fluctus, val, undă. V. flotă, flux, flutur). Îs agitat, mă mișc ca valurile. Fig. Oscilez, șovăĭesc, nu-s stabil: a fluctua în ideĭ.

fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)