Toate definitiile
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau populației ei, privitor la Flandra sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand.
FLAMÁND, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Flandra. ◊ (s. f.) grai al limbii olandeze vorbit în nordul Belgiei. (< fr. flamand)
*flamánd, -ă s. și adj. Din Flandra; Olandez din Belgia.
flamánd adj. m., s. m., pl. flamánzi; adj. f., s. f. flamándă, pl. flamánde
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec.
FLĂMÂND adj. flămânzit, înfometat, nemâncat, nesătul, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. şi Ban.) sec. (E veşnic ~.)
Flămând ≠ sătul, îmbuibat
flămấnd (flămấndă), adj. Care simte senzația de foame, înfometat. – Mr. flămunt, megl. flămund, istr. flămănt. – Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv, cf. 3415 și ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finală ca în stîng. – Der. flămînjós, adj. (flămând); flămânjúne, s. f. (foame); flămânzáre, s. f. (Trans., deșert, parte a corpului unui animal); flămânzénie, s. f. (starea unei persoane care postește); flămânzí, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flămânzícă, s. f. (plantă, Drama nemorosa); flămânzílă, s. m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămânde). – [3419]
flămî́nd, -ă adj. (lat. *famulentus [d. famis, foame], de unde s´a făcut *flamuentus, *flămuînd, apoĭ flămînd; it. famulento). Căruĭa ĭ-e foame. Fig. Doritor: flămînd de glorie. – Vechĭ și flo-.