Toate definitiile
PRO FÓRMA loc. adv. de formă. (< lat. pro forma)
*fórmă f., pl. e (lat. forma, fr. forme; pol. rus. forma. V. frumos). Figură, înfățișare, chip, făptură: m´aŭ plăzmuit Dumnezeŭ în formă (Dos.), furma omuluĭ (biblia 1688). Contur, lineamente: forma uneĭ țărĭ, uneĭ haĭne. Înfățișare, aparență: a judeca după formă. Mod de a te purta, de a proceda conform unor regule [!], unuĭ uz: a lucra după forme, a păzi formele. Modu de execuțiune, modu de a lucra: a ținea [!] la formă maĭ mult de cît la fond. Tipar, model, calup, izvod după care execuțĭ un lucru: formă de lemn pentru cacĭulĭ [!], forme de tinichea pentru cozonacĭ. Gram. Aspectu cuvintelor: formă de genitiv, formă pasivă. Constituțiune: forma de guvernament [!] a Româniiĭ e monarhia constituțională. În tipografie, cadru în care se strîng paginile culese. În formă, formal, după lege, pozitiv, precis. De formă, numaĭ ca să împlineștĭ o formalitate, dar fără să împlineștĭ fondu: parlamentele îs de formă expresiunea voințeĭ poporuluĭ, dar de fapt nu. În (orĭ supt [!]) formă de, avînd forma de: apa cade în (orĭ supt) formă de ploaĭe. De forma (urmat de un gen.) saŭ de formă (urmat de un adj.), de aspectu: pălărie de forma cilindruluĭ saŭ de formă cilindrică. Jur. Vițiŭ de formă, defect de procedură, neîmplinirea uneĭ formalitățĭ.
fórmă (fórme), s. f. – (Înv., Mold.) Cuptor. Bg. furna (DAR), din tc. firin. Este dublet al lui forună, s. f. (coș), din sb., bg. furuna.
FÓRMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.: În corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filozofia, morala, arta, știința etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (extern), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în ceele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.: în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conținutului de idei și de sentimente al unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcție gramaticală. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfățișare în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.
FÓRMĂ s. 1. v. configuraţie. 2. contur, (fig.) relief. (A început să capete ~.) 3. v. expresie. (A dat ~ gândurilor sale.) 4. v. siluetă. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarnă fonta în ~.) 7. (LINGV.) formă hiper-corectă = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. variantă. (~ lexicală.) 9. v. mod.
FÓRMĂ s. v. brutărie.
FÓRMĂ s.f. 1. Înfățișare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament; condiție fizică bună. ◊ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiții. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziție legală de procedură. ◊ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oțel în care se toarnă litere; zaț al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].
fórmă (fórme), s. f. – Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut. – Var. (Trans.) furmă. Lat. forma (sec. XVII). Var., din săs. Furm (Lacea, Dacor., III, 750). – Der. forma, vb. (a face); formați(un)e, s. f. (alcătuire); neformat, adj. (crud, verde); format, s. n. (dimensiune); formal, adj. (privitor la formă); formulă, s. f. (expresie precisă a unei idei); formula, vb. (a da o formă precisă unei idei); conforma, vb. (a conforma); deforma, vb. (a strîmba; a denatura); informa, vb. (a înștiința, a anunța); informați(un)e, s. f. (înștiințare; veste); reforma, vb. (a modifica, a înnoi); reformator, s. m. (persoană care reformează); reformă, s. f. (transformare socială, politică, etc. pentru a obține un progres); performanță, s. f. (probă de campionat), toate din fr. – Cf. fărîmă.
FÓRMĂ s. f. 1. înfățișare, aspect exterior; contur. 2. modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ ~ ele conștiinței sociale – ansambluri distincte de reprezentări, idei, concepții determinate social și istoric, care alcătuiesc conștiința socială; ~ logică = structură mintală în conformitate cu principiile gândirii și având drept funcție organizarea conținutului acesteia. ♦ stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, prin antrenament; condiție fizică bună; a fi în ~ = a fi capabil de randament maxim. 3. totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă. 4. fel, chip, mod. ♦ mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 5. dispoziție legală de procedură. ♦ viciu de ~ = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești. 6. aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 7. stare de agregare a corpurilor. 8. tipar, calapod, model. ♦ (poligr.) cutie de oțel în care se toarnă literele; zaț al unei pagini. 9. ~ de relief = neregularitate a suprafeței Pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi; (mat.) fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. (< fr. forme, lat. forma)
fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare. (2) – Din fr. former, lat. formare.
FORMÁ vb. 1. v. fasona. 2. v. alcătui. 3. v. constitui. 4. a constitui, a fi, a însemna, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea esenţială a lucrării.) 5. a crea, a pregăti. (~ cadre de speci-alişti.) 6. v. educa.
FORMÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) face, a lua ființă. ♦ A (se) constitui, a (se) organiza. ♦ tr. A alcătui, a confecționa. 2. A (se) educa, a (se) dezvolta; a crește. [< fr. former, it., lat. formare].
FORMÁ vb. I. tr., refl. 1. a (se) face, a lua ființă. ◊ a (se) constitui, a (se) organiza. 2. a (se) educa, a (se) dezvolta; a crește. II. tr. (despre elemente multiple) a alcătui, a compune; a reprezenta. (< fr. former, lat. formare)
!pro fórma (lat.) loc. adj., loc. adv.
*forméz v. tr. (lat. formare). Daŭ formă, existență: a forma o figură, un stabiliment. Instituĭ, stabilesc: a forma o familie. Constituĭ, compun, produc: vaporiĭ formează nouriĭ [!]. Fig. Concep, imaginez: a forma un proĭect. Constituĭ: bunătatea formează fondu caracteruluĭ luĭ. Cultiv, cĭoplesc, modelez: exemplele formează caracterele. V. refl. Ĭaŭ formă, mă constituĭ, mă fac. Mă cĭoplesc, mă cultiv: vitejiĭ se formează în războĭ. – Și furmez (sec. 18) și formŭĭesc (Dos.).
formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză