Toate definitiile
FRÁGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului1 (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2. Compus: fragă-tătărească = plantă erbacee cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin „de pom”) Dudă. [Var.: frag s. m.] – Lat. fraga.
FRÁGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiţă.
FRÁGĂ s. v. dudă.
frágă (-gi), s. f. – 1. Fruct comestibil de plantă (Fragaria vesca, Fragaria elatior). – 2. (Trans.) Dudă (Morus alba, Morus nigra). – Mr. frangă, istr. frǫș. Lat. fragum (Pușcariu 639; Candrea-Dens., 630; REW 3480; DAR), cf. it., sp. fraga, fr. fraise. Tratamentul romanic demonstrează că pl. fraga a fost în general interpretat ca un sing. f.; însă în rom. există și forma paralelă frag, s. m. – Der. frag, s. m. (plantă erbacee al cărui fruct este fraga); frăgar, s. m. (Trans., dud); frăget, s. n. (loc cu fragi); frăguliță, s. f. (plantă, Adoxa moschatellina); frăgurel, s. m. (plantă, Potentilla micrantha).
frag m. (lat. frăgum, fructu fraguluĭ, pl. frăga, de unde, în vest, s´a format un feminin fragă: it. sp. fraga, fr. fraise). O mică plantă rozacee cu florĭ albe și fructe roșiĭ parfumate (fragária vésca). Est. Fructu eĭ, fragă. V. căpșună.
frágă f., pl. ĭ. (V. frag). Vest. Fructu fraguluĭ.
frágă (fruct) s. f., g.-d. art. frágii; pl. fragi, art. frágile
frágă-tătăreáscă (plantă) s. f., g.-d. art. frágii-tătăréști; pl. frági-tătăréști, art. frágile-tătăréști