Toate definitiile
FRANC3, -Ă, franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, fără înconjur, ceea ce gândește; (despre înfățișarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. [Var.: franș, -ă adj.] – Din fr. franc.
FRANC4, -Ă, franci, -ce s. m., pl., adj. 1. S. m. pl. Unitate de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2. Adj. Care aparține francilor4 (1), privitor la franci. – Din fr. franc.
FRANC2, franci, s. m. Denumire dată portaltoiului obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care face parte din aceeași specie cu altoiul. – Din fr. franc.
FRANC1, franci, s. m. 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția etc. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu2. ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc.
FRANC adj. v. cinstit, neprefăcut, sincer.
FRANC adv. v. făţiş.
FRANC s. v. ban.
FRANC s. v. leu.
FRANC s.m. Unitate monetară în Franța, Elveția, Belgia etc. [< fr. franc].
FRANC s.n. Portaltoi obținut din sămânța soiurilor cultivate care fac parte din aceeași specie cu altoiul. [< fr. franc].
FRANC, -Ă adj. Sincer; neascuns, deschis; cinstit, loial. [Var. franș, -ă adj. / < it. franco, fr. franc].
FRANC1 s. m. unitate monetară a Franței, Elveției, țărilor Africii Centrale, Belgiei etc. ◊ monedă divizionară în Maroc, a suta parte dintr-un dirham. (< fr. franc)
FRANC2 s. n. portaltoi din sămânța soiurilor cultivate din aceeași specie cu altoiul. (< fr. franc)
FRANC3, -Ă adj. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care trăiau în sec. III, pe cursul inferior al Rinului. ◊ (s. f.) limbă germanică vorbită la început de franci, cuceritorii Galiei. (< fr. franc, franque)
FRANC4, -Ă adj. sincer, loial, cinstit. (< fr. franc)
*Franc, -ă s. (fr. Franc, mlat. Francus, Franc, în opoz. cu serv. Cp. cu Român, care, în Munt. a însemnat și „serv”. V. Frînc). Membru al poporuluĭ Francilor (sec. 5 după Hr.). Numele Francejilor și Italienilor, apoĭ al tuturor Europenilor în Orient în evu mediŭ și chear [!] și azĭ. Jidan spaniol în Orient. O monetă [!] de argint în greutate de 5 grame, considerată ca unitate monetară a sistemeĭ metrice latine. Pl. Fam. Banĭ: a umbla după francĭ. Adj. Al Francilor. Europenesc. Limba francă, un jargon rezultat din amestecu limbiĭ franceze, italiene, proventale [!], spaniole și arabe, pe care-l vorbesc pescariĭ în Mediterana. Azĭ, în compozițiune, înseamnă „francez”: dicționar franco-românesc. Adv. Cu francheță, cu lealitate [!]: a vorbi franc. (Fals franș). – Moneta numită franc îșĭ trage numele de la o veche monetă romană numită livră. Aceasta îșĭ perduse [!] din greutate în seculu [!] 6, și de aceĭa Carol cel Mare o înlocui pintr´o noŭă livră de 20 solizi (un solid, fr. sou, e 5 centime). Această livră s´a numit „livra franceză” (pe scurt: franc) și, ca și precedenta, era numaĭ o monetă de socotit. Maĭ tîrziŭ, cînd s´aŭ bătut monete reale de 20 de solizĭ (dinarĭ), li s´a dat pin [!] analogie numele de francĭ. Eĭ eraŭ de aur și de argint. Ceĭ de aur aŭ apărut întîĭa oară la 1360 supt regele Franciiĭ Ĭon II cel Bun, care era reprezentat călare, și aveaŭ inscripțiunea „Francorum rex”, regele Francilor. Maĭ pe urmă, Carol V, punînd să se bată aceĭașĭ dinarĭ, dar cu figura luĭ reprezentată pe jos, aĭ luĭ Ion s´aŭ numit „francĭ cu cal”, ĭar aĭ luĭ Carol „francĭ pe jos”. Supt [!] Ludovic XI, această monetă nu s´a maĭ fabricat. Primiĭ francĭ de argint aŭ fost bătuțĭ supt Enric II, care porunci să se facă și jumătățĭ și sferturĭ de franc. De la aceștĭ francĭ vine numele franculuĭ actual. Franc e cuvîntu popular în România și greșit i se zice oficial leŭ noŭ saŭ numaĭ leŭ. „Leu” era vechea monetă de 40 de parale și nu trebuĭe să i se amestece numele cu francu. Cum se zice franc în Elveția și´n Belgia și nu se confundă cu francu francez, tot așa i se poate păstra și la noĭ numele pe care i-l păstrează poporu și care există și´n frăncărie, a frăncui și împușcă-franc.
*franc-masónic, -ă adj. (fr. francmasonnique). De franc-mason, de francmasonerie. Fig. Ipocrit, de sectar: zîmbet francmasonic. Adv. A zîmbi francmasonic.
*franc-tirór m. (franc-tireur, liber trăgător). În Francia, soldat care, fără să facă parte din armata regulară, primește o însărcinare în timp de războĭ. V. bașbuzuc, cazac.
împușcă-fránc m., pl. tot așa. Iron. Om așa de sărac în cît [!] aleargă și după un franc.
*porto-fránc n., pl. urĭ (it. porto franco). Port liber, port în care mărfurile intră fără să plătească vamă (cum e azĭ Sulina și cum aŭ fost Galațiĭ de la 1834 pînă la 1882).
franc1 (loial, referitor la franci) adj. m., pl. franci; f. fráncă, pl. fránce
franc2 (monedă, portaltoi, nume etnic) s. m., pl. franci
FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.
frînc (frấnci), s. m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgŭ (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai puțin probabilă. Sec. XVII, înv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frîncesc, adj. (înv., francez, gal); frîncește, adv. (înv., în franceză, în latină); frînghie (var. frenghie), s. f. (înv., brocart), din tc. frengi (Șeineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frențe (var. (s)frînție, (s)frenție, (s)frinție), s. f. (sifilis), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Gáldi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frințit, s. m. (sifilitic); francez, s. m., din it. francese; franțuz, s. m., din germ. Franzose (Borcea 188), în parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); franțuzesc, adj. (francez); franțuzește, adv. (în franceză); franțuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)franțuzit, adj. (care imită pe francezi); franțuzism, s. n. (galicism); franțuzoaică, s. f. (femeie care face parte din populația Franței); frîncușe, s. f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plăti taxele de transport), din fr. franchir, dar refăcut după franc; franchețe, s. f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (în care cheltuielile de transport sînt cuprinse în prețul de vînzare). Cf. franzelă, farmazon.
Frînc, -ă s. (mlat. Francus). Vechĭ. Franc. Eŭropean de rasă latină, maĭ ales italiană. V. franc.
!frânc (înv.) s. m., pl. frânci