Toate definitiile

FRÁUDĂ, fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.

FRÁUDĂ s. (JUR.) delapidare, escrocherie, hoţie, (livr.) malversaţie, (fig.) mâncătorie. (A comite o ~.)

FRÁUDĂ s.f. Înșelătorie, hoție, act de rea-credință făcut cu scopul de a realiza profituri personale. ♦ Sumă sustrasă prin înșelătorie, prin defraudare. [< fr., it. fraude, cf. lat. fraus].

FRÁUDĂ s. f. act de rea-credință cu scop de profit, prin provocarea unei pagube; hoție. ◊ sumă sustrasă. (< fr. fraude, lat. fraus, -dis)

*fráudă f., pl. e (lat. fraus, fraudis). Înșelăcĭune (falsificînd un bilet, substrăgînd o marfă fără să plăteștĭ vamă, contrabandă ș. a.) Pin [!] fraudă, pin înșelăcĭune, înșelînd.

fráudă (fra-u-) s. f., g.-d. art. fráudei; pl. fráude

FRAUDÁ vb. v. defrauda, delapida, sustrage.

FRAUDÁ vb. I. tr. A înșela, a fura pe cineva; a defrauda. [Pron. fra-u-. / < fr. frauder, it. fraudare].

FRAUDÁ, fraudez, vb. I. Tranz. A săvârși o fraudă; a defrauda. [Pr.: fra-u-] – Din fr. frauder, lat. fraudare.

FRAUDÁ vb. tr. a comite o fraudă; a defrauda. (< fr. frauder, lat. fraudare)

*fraudéz v. tr. (lat. fraudare). Rar. Înșel, frustrez: a frauda vama. V. intr. Comit fraude: a frauda la un examin [!].

fraudá (a ~) (fra-u-) vb., ind. prez. 3 fraudeáză