Toate definitiile

FRONTÓN, frontoane, s. n. 1. Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornișă, care încoronează fațada unui edificiu 2. Element de arhitectură, alcătuit dintr-o cornișă curbă sau frântă, care se găsește deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uși etc. – Din fr. fronton.

FRONTÓN s.n. Element arhitectonic format dintr-o cornișă de formă curbă sau triunghiulară, situat deasupra intrării unui edificiu. [Pl. -oane. / < fr. fronton].

FRONTÓN s. n. 1. element arhitectonic format dintr-o cornișă de formă curbă sau triunghiulară, deasupra intrării principale a unui edificiu. 2. element arhitectural decorativ deasupra unei porți ieșinde a construcției, a ușilor, ferestrelor etc. (< fr. fronton)

*frontón n., pl. oane (fr. fronton, d. it. frontone, fronton; lat. frónto, -ónis, om cu fruntea mare). Arh. Ornament triangular [!] saŭ demĭ-circular deasupra intrăriĭ principale a unuĭ edificiŭ. V. fruntar.

frontón s. n., pl. frontoáne