Toate definitiile
FRÂU, frâie, s. n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul și în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune și a-l putea mâna. ◊ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmățat. ◊ Expr. A-și pune frâu limbii (sau gurii) sau a-și pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudență; a se reține de la vorbă. A ține (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A ține (pe cineva) în șapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie. A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politică. [Pl. și frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum.
FRÂU s. 1. (înv.) dezghin. (Ţine calul de ~.) 2. hăţ. (Strânge ~l.)
frîu (-îne), s. n. – Totalitatea curelelor care se pun pe capul și la gura unui cal pentru a-l putea mîna. Mr. frănu, fărnu, megl. frǫn. Lat. frēnum (Pușcariu 655; Candrea-Dens., 652; REW 3496; Philippide, II, 643; DAR), cf. alb. frë (pl. freni), it., sp. freno, fr. frein, prov., cat. fre, port. freo. Pl. (înv.) frînă (sec. XVI), sună și frîie și frîuri. Tratamentul lui n este neclar, cf. și brîu, pl. brîne și grîu, pl. grîne. Der. frînă (-ne), s. f. (frîu), refăcut după pl., pe baza fr. frein; frînar, s. n. (muncitor feroviar care manevrează frîna de mînă); înfrîna (var. frina), vb. (a pune frînă; a încetini, a modera; a se reține, a se domina); neînfrînat, adj. (care nu se înfrînează); înfrînător, adj. (moderat); desfrîna, vb. (a se destrăbăla; a corupe; a vicia; a se prostitua). După Pușcariu 943, Candrea-Dens., 654 și REW 4411 înfrîna reprezintă un lat. *infrēnāre.
frîŭ n., pl. frîurĭ și frîne, ca grîŭ (lat. frênum, it. sp. freno, eng. frain, fr. frein, pv. cat. fre, pg. freo). Curele care se pun în capu caluluĭ cînd trage saŭ eștĭ călare. Frînă, opritoare, pedică [!]. Fig. Frîu legiĭ, autoritatea legiĭ. A pune frîŭ unuĭ lucru, a pune în frîŭ un lucru, a-l înfrîna, a-l opri. Fără frîŭ, impetuos, neoprit: a te răpezi [!] fără frîŭ în luptele politice. V. căpăstru.
FRÂU, frâie, s. n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul și în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune și a-l putea mâna. ◊ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmățat. ◊ Expr. A-și pune frâu limbii (sau gurii) sau a-și pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudență; a se reține de la vorbă. A ține (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A ține (pe cineva) în șapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie. A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politică. [Pl. și frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum.
FRÂU s. 1. (înv.) dezghin. (Ţine calul de ~.) 2. hăţ. (Strânge ~l.)
frîŭ n., pl. frîurĭ și frîne, ca grîŭ (lat. frênum, it. sp. freno, eng. frain, fr. frein, pv. cat. fre, pg. freo). Curele care se pun în capu caluluĭ cînd trage saŭ eștĭ călare. Frînă, opritoare, pedică [!]. Fig. Frîu legiĭ, autoritatea legiĭ. A pune frîŭ unuĭ lucru, a pune în frîŭ un lucru, a-l înfrîna, a-l opri. Fără frîŭ, impetuos, neoprit: a te răpezi [!] fără frîŭ în luptele politice. V. căpăstru.
FRÂU s. 1. (înv.) dezghin. (Ţine calul de ~.) 2. hăţ. (Strânge ~l.)
FRÂU, frâie, s. n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul și în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune și a-l putea mâna. ◊ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmățat. ◊ Expr. A-și pune frâu limbii (sau gurii) sau a-și pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudență; a se reține de la vorbă. A ține (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A ține (pe cineva) în șapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie. A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politică. [Pl. și frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum.
!frâu s. n., art. frấul; pl. frấie