Toate definitiile

FÂNEÁȚĂ, fânețe, s. f. Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare) iarba pentru fân; fânărie, fânaț. – Fân + suf. -eață.

FÂNEÁŢĂ s. cositură, fânaţ, (Transilv. şi Ban.) prat. (Loc de ~.)

fînáț n., pl. urĭ, și (maĭ des) fîneáță f., pl. fînețe și (Btș.) fînețe (d. fîn). Ĭarbă bună de cosit, de făcut fîn. Suprafață acoperită de asemenea ĭarbă. Pl. fînețurĭ (Lung. Univ. 9 Dec. 19 9 [!]; 3, 2). V. pășune.

fâneáță s. f., g.-d. art. fânéței; pl. fânéțe