Toate definitiile
FÂNTÂNĂ SĂLTĂTOÁRE s. v. arteziană, fântână (arteziană, ţâşnitoare), havuz.
FÂNTÂNĂ SĂRITOÁRE s. v. arteziană, fântână (arteziană, ţâşnitoare), havuz.
FÂNTẤNĂ, fântâni, s. f. 1. Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereții pietruiți) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea curentă cu apă în mediul rural; puț. ◊ Expr. A căra apă la fântână = a întreprinde o acțiune zadarnică, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcție de zid, de piatră etc. care adăpostește o sursă de apă (venită prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe străzi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. și: (rar) fântâne] – Lat. fontana.
FÂNTÂNĂ s. 1. apă, puţ, (reg.) bunar, (înv.) cişmea. (Du-te la ~ şi adu o găleată plină.) 2. fântână (arteziană, ţâşnitoare) v. arteziană.
FÂNTÂNĂ s. v. izvor, obârşie.
fântấnă s. f., g.-d. art. fântấnii; pl. fântấni
FÂNTÂNĂ SĂLTĂTOÁRE s. v. arteziană, fântână (arteziană, ţâşnitoare), havuz.
FÂNTÂNĂ SĂRITOÁRE s. v. arteziană, fântână (arteziană, ţâşnitoare), havuz.
FÂNTẤNĂ, fântâni, s. f. 1. Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereții pietruiți) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea curentă cu apă în mediul rural; puț. ◊ Expr. A căra apă la fântână = a întreprinde o acțiune zadarnică, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcție de zid, de piatră etc. care adăpostește o sursă de apă (venită prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe străzi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. și: (rar) fântâne] – Lat. fontana.
FÂNTÂNĂ s. 1. apă, puţ, (reg.) bunar, (înv.) cişmea. (Du-te la ~ şi adu o găleată plină.) 2. fântână (arteziană, ţâşnitoare) v. arteziană.
FÂNTÂNĂ s. v. izvor, obârşie.
fântână, fântâni, s.f. 1. (înv.) apă care izvorăște, izvor. 2. (reg.) hogeac, ochiul-podului, uroaie, marchioță, fumar, băgeagă, cucuvaie, cucumea, cubea.
fîntî́nă (fîntî́ni), s. f. – 1. Izvor. – 2. Puț. – mr. făntînă, megl. făntǫnă, istr. făntărę. Lat. fontāna (Diez, I, 185; Pușcariu 615; Candrea-Dens., 592; REW 3426; DAR), cf. it. fontana, prov. fontana, fr. fontaine. – Der. fîntînar, s. m. (persoană care face sau repară fîntîni); fîntînea, s. f. (în medicina veche, deschidere, fonticulus).
fîntî́nă f., pl. ĭ (lat. fontana, d. fons m., fîntînă; it. pv. vcat. sp. fontana, fr. fontaine). Mold. Trans. Puț, groapă săpată în pămînt de scos apă. Fîntînă arteziană, puț săpat cu sonda și din care țișnește [!] apă în sus. Fig. Fîntînile științeĭ, izvoare, documente, texte originale.