Toate definitiile

FÂSÂÍ, fấsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre gaze) A produce un zgomot șuierător și surd la ieșirea cu presiune printr-un orificiu strâmt. 2. (Despre unele ființe) A sufla (pe nas) cu putere, a scoate (pe nas) sunete șuierătoare. Gâscanul fâsâie. [Var.: fâsăí vb. IV] – Fâs + suf. -âi.

FÂSÂÍ vb. 1. v. şuiera. 2. v. sâsâi. (Lemnele ~ în sobă.) 3. (reg.) a forcoti. (Un obiect înfierbântat aruncat în apă ~.)

fî́sîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu vgr. physáo, suflu). Se zice despre sunetu pe care-l face un gaz ĭeșind pintr´un [!] loc strîmt fără să explodeze saŭ de sunetu pe care-l face gîsca cînd îșĭ apără bobociĭ saŭ de un om căruĭa ĭ-au căzut dințiĭ și nu maĭ poate vorbi bine. V. fosăĭ.

fâsâí (a ~) vb., ind. prez. 3 fấsâie, imperf. 3 sg. fâsâiá; conj. prez. 3 să fấsâie

FÂȘÂÍ, fấșâi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite, al mișcării unei țesături de mătase etc. [Var.: fâșăí, fâșií vb. IV] – Fâș¹ + suf. -âi.

fî́șîĭ, a -í v. intr. (d. fîș-fîș, huĭet imitativ, ca și turc. fyšyidamak, a foșni. V. foșnesc, vîjîĭ). Se zice despre huĭetu frunzelor bătute de vînt, despre stofele de matasă [!] mișcate ș. a.: plopiĭ fîșîĭe.

fâșâí (a ~) vb., ind. prez. 3 fấșâie, imperf. 3 sg. fâșâiá; conj. prez. 3 să fấșâie

FÂSĂÍ vb. IV v. fâsâi.

FÂȘĂÍ vb. IV v. fâșâi.