Toate definitiile

gáie (gắi), s. f. – Pasăre răpitoare, uliu (Milvus regalis, Milvus ater). – Var. caie, (înv.) gaică. Mr. gaie „cioară”. Creație expresivă pe baza lui ga, care exprimă croncănitul acestei păsări. Coincidența cu lat. gaia „cioară” este întîmplătoare; rezultatul rom. nu corespunde nici semantic nici fonetic; pe de altă parte, semnificația din rom. arată că nu trebuie plecat de la un cuvînt care să se refere la specie, ci la vreo caracteristică în comun mai multor păsări. Totuși, lat. este considerată drept etimon al cuvîntului rom. de Pușcariu 693; Candrea-Dens.,708; REW 3640; Pascu, II, 241 și DAR; Pascu, Beiträge,17, preferă să plece de la lat. gavia. Var. caie poate să fi suferit influența sb. kanja „uliu” (Berneker 483). Der. gaiță, s. f. (cioară, Garrulus glandarius; Alunar, Nucifraga caryocatactes; uliu; persoană gureșă), probabil prin încrucișare cu galiță (după Cihac, II, 112; Șeineanu, Semasiol., 162; REW 3640 și DAR, ar fi vorba de un der. direct din sl., dar pierderea lui l nu este clară).

GÁIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia]. – Et. nec.

GÁIE s. 1. (ORNIT.; Milvus) (reg.) cailă, puhoier, şorecar, şorliţă, şurlicar, uligan, (prin Munt. şi Olt.) şurligaie. 2. (art.) cloşca (art.), (Olt.) de-a cloaţa. (Jocul de copii numit ~.)

GÁIE s. v. cucă, erete, uliu.

!iárba-gắii (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-gắii

gaĭ, gaĭe adj. (mrom. gal, negru, d. vsl. galŭ, murdar, adică „negru”, ca și lat. sórdidus, murdar, față de înruditu germ. schwartz, negru. Gaĭ e dedus din pl. gaĭ fem. găĭ. V. gaiță). Trans. Negru (ca coloare [!] la păsărĭ): cocoș gaĭ.

gắĭe și (nord) cáĭe f., pl. ăĭ (ung. kánya, sîrb. kánja, rus. kánea, d. lat. cônia și cicônia, barză. V. Bern. 1, 483. Cp. și cu coroĭ, șoĭm, ulĭ și vindireŭ, toate ungureștĭ. Cp. și cu buligaĭ, uligaĭe). Un fel de șoĭm foarte rapace cu coada ca furca (milvus regalis). Hodorob de plasă întrebuințat la apă foarte mică (Dun. de jos). De-a gaĭa (saŭ de-a puĭa-gaĭa saŭ baba-gaĭa), un joc copilăresc care simulează cum cloșca îșĭ apără puiĭ cînd vine ulĭu. Adv. A te ținea [!] gaĭe după (saŭ de) cineva, a te ținea scaĭ (cață). V. sorliță.

gáie s. f., art. gáia, g.-d. art. gắii; pl. găi