Toate definitiile

GHÍNȚURĂ, ghințure, s. f. (Bot.; pop.) Gențiană. – Cf. gențiană.

GHÍNŢURĂ s. v. genţiană.

GHÍNŢURĂ s. v. fierea-pământului, potroacă, ţintaură.

ghínțură s. f., g.-d. art. ghínțurei; pl. ghínțure

GHÍNŢURĂ s. v. genţiană.

GHÍNŢURĂ s. v. fierea-pământului, potroacă, ţintaură.

ghínțură (ghínțuri), s. f. – Gențiană (Gentiana cruciata, punctata, excisa). – Var. (d)ințură. Din germ. Gentiana. – Din rum. provine rut. g’enzura (Miklosich, Wander., 15); ca și sb. lincura (Candrea, Elemente, 406).

1) ghinț n., pl. urĭ. Pl. Ghindurĭ multe și micĭ care se fac pe la gît, mînĭ [!] și picĭoare cînd eștĭ răcit. – Din pl. ghințurĭ, există și un sing. ghințură, pl. ĭ.

ghințúră, dințúră și ințúră f., pl. ĭ (rut. gindzura, bg. sîrb. lincura, d. germ. enzian, it. genziana, d. lat. gentiana). Pop. Gențiană. – La Acad. și Cdr. ghínțură, la Pascu (R. C. 1938, 118) -úră.