Toate definitiile
GLÍE, glii, s. f. (Pop.) 1. Pământ, ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde o dată cu hârlețul). – Et. nec.
GLÍE s. (Mold.) brazdă. (O ~ de pământ.)
GLÍE s. v. nevroglie.
GLÍE s. v. câmp, ogor, patrie, pământ, ţară, ţarină.
glíe (glíi), s. f. – 1. Pămînt, ogor. – 2. Pămînt, cîmp. Sl., din aceeași familie cu clisă; însă etimonul exact nu a fost încă identificat; cf. slov. glie „cocă, pap”, rut, rus. glej „lut, argilă” (DAR). Cel de al doilea sens este pur literar. După Körting 4166 și Tiktin, urmați de REW 3782, din lat. gleba, încrucișat cu rut. gliba.
GLÍE1 s. f. (med.) nevroglie. (< germ. Glia)
-GLÍE2 elem. glio-.
glíe f. (rus. gleĭ, rut. hleĭ, lut, nomol, hleĭ, rudă cu gr. glia, cleĭ. Din lat. glĕba, bulgăre, teren, moșie, s´ar fi făcut rom. gheaŭă, ĭar din rus. glýba, bulgăre, s´ar fi făcut glibă. Cp. și cu vsl. glina, lut). Trans. Munt. Mold. (Rar). Bucată de pămînt cu ĭarbă scoasă dintr´un loc și pusă aĭurea ca să oprească năruirea (lat. caespes). Poet. Supt [!] glie, în pămînt (de ex., mort). V. glebă.
glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii