Toate definitiile

GLOÁTĂ, gloate, s. f. 1. (Depr.) Mulțime (pestriță) de oameni strânși la un loc; buluc, adunătură. 2. (În orânduirea feudală) Unitate de infanterie alcătuită din țărani. – Din sl. glota.

GLOÁTĂ s., adv. 1. s. v. ceată. 2. adv. v. buluc. 3. s. mulţime, norod, plebe, popor, prostime, vulg, (înv. şi reg.) poporime, (înv.) calabalâc. (Ce s-a strâns atâta ~?) 4. s. (depr.) adunătură, scursură, strânsură, şleahtă, (Ban.) zbor. (Nu e decât o ~ de neisprăviţi.) 5. s. (MIL., IST.) (înv.) holotă, tabără. (Pedestrimea rurală se numea în trecut şi ~.)

GLOÁTĂ s. v. colectivitate, masă, mulţime.

gloátă (gloáte), s. f. – 1. Mulțime. – 2. Droaie, puzderie. – 3. Adunătură, plebe. – 4. (Înv.) Poliție locală, trupe de infanterie formate din țărani fără pregătire militară specială, a căror recrutare era decretată în cazuri de urgență. – 5. (Trans., Bucov.) Familie. Sl. (bg., sb., cf., slov.) glota (Miklosich, Lexicon, 120; Cihac, II, 129; DAR), cf. pol. gołota › holotă, s. f. (Mold., înv., „mulțime”), și sb. glota „familie”. – Der. glotaș, s. m. (soldat din poliția locală; copil, prunc); îngloti, vb. (a aduna, a concentra; a înrola; a îngrămădi; a publica), înv.

gloátă (oa dift.) f., pl. e (vsl. bg. glota, gloată, pol. golota, holota. V. holotă). Companie. (Vechĭ). Mulțime, popor, lume multă: gloata privea la paradă (V. poĭadă). Trupe compuse din oamenĭ între 36 și 46 de anĭ și care-s chemațĭ la mare nevoĭe a țăriĭ (V. milițiĭ).

gloátă (mulțime) s. f., g.-d. art. gloátei; pl. gloáte