Toate definitiile
GLÚMĂ1, glume, s. f. Scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. V. anecdotă. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nici o intenție serioasă, fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când glumești cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.
GLÚMĂ2, glume, s. f. (Bot.) Bractee situată la baza fiecărui spiculeț al unei plante graminee. – Din fr. glume.
GLÚMĂ s. 1. ghiduşie, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ştrengărie, (prin Ban.) poşovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. şi Transilv.) şagă, (prin Ban. şi Transilv.) şalmă, (prin Transilv. şi Olt.) şoadă, (prin Olt. şi Munt.) şoană, (Transilv., Ban. şi Olt.) şozenie, (Transilv.) şozie, (Mold.) tămăşag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlâc, (fam.) pehlivănie. (A face o ~.) 2. v. anecdotă. 3. v. snoavă. 4. v. farsă.
Glumă ≠ seriozitate
GLÚMĂ s.f. (Bot.) Bractee membranoasă situată la baza spicului la graminee sau a altor flori. [< fr. glume, it., lat. gluma].
glúmă s.f. Bractee membranoasă la baza spicului de graminee. (< fr. glume, lat. Gluma)
glúmă (glúme), s. f. – Banc, poveste plină de haz. – Mr. ngl’img. Sl. glumŭ (Cihac, II, 122; Conev 103; DAR), cf. bg., sb. gluma. Schimbarea de terminație se explică, fie printr-un caz flexionar de la glumŭ, fie prin confuzie cu sl. gluma „nerușinare”, sau, mai curînd, printr-un sing. reconstituit pe baza pl. glume. După Capidan, Raporturile, 229, bg. gluma ar proveni din rom., ceea ce nu pare probabil. Der. glumeț, adj. (care glumește), cf. sl. glumiči, bg. glumec; glumi, vb. (a face glume; înv., a se ocupa; înv., a bîrfi), sensurile înv. fiind împrumuturi lit. din sl., fără circulație reală.
glúmă f., pl. e (vsl. gluma, nerușinare, bg. sîrb. gluma, glumă, rudă cu vechĭul islandez glaumr [!], veselie zgomotoasă. V. Bern. 1, 308, și rom. hărmălaĭe). Vest. Vorbă saŭ faptă de rîs: musafiriĭ făceaŭ glume pe socoteala luĭ. Fără glumă, serios: îțĭ spun fără glumă c´a murit. În glumă, glumind, rîzînd, fără seriozitate: a lua ceva în glumă. – În est șagă.
glúmă s. f., g.-d. art. glúmei; pl. glúme