Toate definitiile

GOÁNĂ, goane, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; urmărire în fugă. ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) pe goană sau a lua (pe cineva) la goană = a goni; a fugări. ♦ Viteză mare cu care se deplasează un vehicul; grabă mare cu care se deplasează o ființă. 2. Vânătoare (cu gonaci și câini); haită. 3. (Rar) Prigoană, persecuție. 4. (Pop.) Împerechere a vacii cu taurul. – Din goni (derivat regresiv).

GOÁNĂ s. 1. v. fugă. 2. fugă, viteză, (fig.) zbor. (Mergi la el în ~ şi adu-l aici.) 3. v. alergătură. 4. v. hăituire. 5. haită. (O ~ organizată la vânat.) 6. v. montă.

goánă (oa dift.) f., pl. e (vsl. *gonŭ, [ca prigoană d. progonŭ] saŭ d. gonesc). Fugărire, urmărire. A lua la goană, a alunga, a hăĭtui. Alergătură, fugă: a trage o goană. Goana mare, galop. Vînătoare cu hăĭtașĭ (hurc). Prigonire, persecuțiune. Goană și prigoană, mare persecuțiune. Nenoroc la un joc de noroc. Împărecherea [!] animalelor bovine.

goánă s. f., g.-d. art. goánei; pl. goáne