Toate definitiile
GRÁTIE, gratii, s. f. Fiecare dintre vergelele care se așază (paralel) în tocul (sau în fața) ușilor, ferestrelor, vitrinelor etc., alcătuind împreună un ansamblu fix sau semimobil, care servește ca măsură de siguranță sau ca motiv arhitectonic. – Lat. *gratis (= cratis).
GRÁTIE s. zăbrea, (pop.) ostreţ, (Transilv.) roştei. (Fereastră cu ~ii.)
GRÁTIE s. v. spetează.
grátie (grátii), s. f. – 1. Zăbrea, bară de metal. – 2. Vergea, grilaj. – 3. Grilă. grătar. – 4. (Înv.) Grătar (de prăjit carne). – 5. Spalier. – 6. Rețea. Lat. pop. *gratis în loc de cratis (Densusianu, Hlr., 111; Pușcariu 728; Candrea-Dens., 725; REW 2304; DAR; Serra, Dacor., IX, 170), cf. it. grata, de unde sb. grata (Miklosich, Fremdw., 90). – Der. grătar, s. n. (obiect din vergele metalice pentru prăjit carnea), cu suf. -ar (din lat. *gratālis, după Pușcariu 727 și DAR; din lat. *gratārium, după Candrea-Dens., 753). Din rom. provine rut. grata (Candrea, Elemente, 408).
VERBI GRATIA loc.s. (Liv.) De exemplu. [< lat. verbi gratia].
grátie f., pl. gratiĭ (d. lat. grâtes și crâtis, it. grata, sp. grada, pg. grade; dim. graticula, it. gratiglia, vfr. graille, nfr. grille. D. rom. vine rut. gráta. V. grilaj). Vargă saŭ drug de metal orĭ de lemn (zăbrele) care, împreună cu altele, opresc să treacă lucrurile marĭ: cușca și leasa se compune [!] din gratiĭ, un gard făcut din gratiĭ.
grátie (-ti-e) s. f., art. grátia (-ti-a), g.-d. art. grátiei; pl. grátii, art. grátiile (-ti-i-)
gráție (gráții), s. f. – Drăgălășenie, finețe, gingășie. Lat. gratia (sec. XIX). – Der. gratis, adv., din fr. gratis, lat. gratis; gratifica, vb., din lat. gratificare; gratificați(un)e, s. f., din fr.; gratitudine, s. f., din lat.; gratuit, adj., din fr.; gratuitate, s. f., din lat.; gratula, vb. (Trans., a felicita), din lat., cf. germ. gratulieren; gratulați(un)e, s. f., din lat.; disgrație, s. f., din fr. disgrîce; disgrația, vb., din lat.
GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.
GRÁŢIE s. v. favoare, graţiere, protecţie.
GRÁŢIE s., prep. 1. s. v. drăgălăşenie. 2. s. v. delicateţe. 3. s. mlădiere, supleţe, zvelteţe. (ă mersului ei.) 4. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 5. s. v. milă. 6. prep. v. datorită.
Graţie ≠ dizgraţie
GRÁȚIE s.f. 1. Gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte drăgălașe; drăgălășenii, farmece. ◊ A intra în grațiile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mântui. 3. Fiecare dintre cele trei zeități feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria și frumusețea în mitologia greco-latină. // prep. Cu ajutorul, datorită, mulțumită. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].
GRÁȚIE I. s. f. 1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ◊ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe. ◊ bunăvoință, favoare. ♦ a intra în ~ ile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. ♦ stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică. 3. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)
*gráție f. (lat. gratia, d. gratus, plăcut). Farmec, frumuseță: a avea grație în vorbă. Favoare gratuită: a intra în teatru pin [!] grația directoruluĭ. Ĭertare de pedeapsă acordată de capu statuluĭ: a acorda grație unuĭ condamnat. Har, dar divin acordat omuluĭ pentru salvarea luĭ. Milă, milostivire, favoare divină: a fi rege pin grația luĭ Dumnezeŭ și voința națională. Pl. Mit. Cele treĭ zeițe care o însoțeaŭ pe Venerea 1 și care personificaŭ ceĭa ce e maĭ seducător în frumuseță [!]. A fi în grațiile cuĭva, a-ĭ plăcea. Adv. Mulțămind [!], pin grația (ajutoru) cuĭva: am scăpat grație luĭ.
gráție1 (-ți-e) prep.
gráție2 (-ți-e) s. f., art. gráția (-ți-a), g.-d. art. gráției; pl. gráții, art. gráțiile (-ți-i-)