Toate definitiile

GÂLGÂÍ, gâlgâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide, la pers. 3) A curge cu zgomot dintr-un vas (cu gâtul strâmt), când alunecă pe gât etc.; p. gener. a curge provocând un zgomot ritmic. 2. Tranz. (Reg.) A sorbi o băutură cu înghițituri mari (și cu zgomot). – Gâl-g[âl] + suf. -âi.

GÂLGÂÍ vb. a bolborosi. (Un lichid care ~.)

gî́lgîĭ, a -í v. intr. (imit. d. gîl-gîl, [bg. kŭl-kŭl], zgomotu unuĭ lichid care curge dintr´o garafă; slovac gîg, înghițitură [Bern., 1, 310]. V. înghit, șteobîlc). Curg cu zgomot din butelie: vinu gîlgîĭa din garafă în gîtu bețivuluĭ. Țîșnesc gros, curg mult: sîngele gîlgîĭa în gîtu rănituluĭ. V. tr. Agit un lichid în gură: bețivu gîlgîĭa rachiu în gură. Fac să-ĭ gîlgîĭe sîngele: de s´a maĭ obrăznici, îl gîlgîĭ în sînge (CL. 1910, 987). V. gargară.

gâlgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 gấlgâie, imperf. 3 sg. gâlgâiá; conj. prez. 3 să gấlgâie